Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Angajații Primăriei Seleuș intră în IZOLARE; viceprimarul și un medic au COVID-19

Potrivit unui anunț făcut, astăzi, de Cristian Branc, primarul comunei Seleuș, angajații Primăriei intră în izolare. Asta, în condițiile în care viceprimarul Viorel Mila are coronavirus. Printre cei care au fost infectați se află și un medic din comună, Ofelia Botușescu.

Angajații Primăriei Seleuș intră în IZOLARE; viceprimarul și un medic au COVID-19
Comentează 0

„Viceprimarul Comunei Seleuș, Viorel Mila, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus(Sars COV-2) și doamna doctor Botușescu Ofelia de asemenea.

Atât eu cât și colegii mei, angajații Primăriei Comunei Seleuș vom intra în izolare până când ni se vor comunica rezultatele testelor. Trebuie sa fim tari!!! Primăria nu se va închide pentru cetățeni!

Dumnezeu să ne ocrotească pe toți și să binecuvânteze comuna noastră iar celor bolnavi să le dea sănătate!”, scrie pe Facebook Cristian Branc.

De altfel, prin intermediul contului de Facebook al Primăriei, seleușenii sunt avertizați să respecte măsurile de prevenție. „Dragi concetățeni, din nefericire avem confirmate câteva cazuri cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) în Comuna Seleuș.

Vă rugăm să luați măsurile necesare de protecție pentru sănătatea dumneavoastră, purtând mască, care este obligatorie și de asemenea, vă rugăm să pastrați distanța socială.

Suntem și vom fi alături de cei dragi sufletului nostru și îi îmbărbătăm și cu siguranță vom trece si peste asta!

Dumnezeu să ocrotească comuna noastră!!!!”, este mesajul postat de autoritățile locale.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite