-6°C
Andrei Mocuţa's Reviews: Mâna nevăzută
Poezia, ca și milostenia, are nevoie de o poveste, scrie Andrei Mocuța pe goodreads.com, o platformă dedicată cititorilor, scriitorilor și iubitorilor de cărți, lansată în 2007 și deținută în prezent de Amazon. Scriitorul face analiza unei apariții editoriale semnate de Doina Adriana Nicolăiță, o autoare ajunsă la al treilea volum de versuri. Într-un comentariu critic lucid, textul semnat de Andrei Mocuța pune sub semnul întrebării valoarea poetică a volumului Mâna nevăzută, cu exemple și reflecții despre stil, sensibilitate și nevoia de autenticitate în lirica actuală.
„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană.” Cam așa sună una dintre replicile memorabile din superba peliculă Filantropica a lui Nae Caranfil, care explorează până în pânzele albe un subiect autohton mereu actual – arta cerșitului. Lucrurile stau la fel și în poezie. Nu are sens să dezvolt comparația, lucrurile sunt lesne de înțeles. Președintele filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, Vasile Dan, scria așa pe coperta unei tinere poete recent intrate în filială: „Nu pot spune mai simplu și mai direct decât așa: Doina Adriana Nicolăiță este o poetă pur și simplu. De regulă, la autorii noi, poți zări cel mult valoarea. Sau poți să o anticipezi. Or, în cazul Doinei Adriana Nicolăiță ea se arată limpede dintru început.” Oare?
După ce a publicat două cărți de versuri la prestigioasa editură Mirador, Răsfrângeri în infinit (2022) și Așteptările (2023), Doina Adriana Nicolăiță mai publică în același an, 2023, un volum, Mâna nevăzută, la o editură foarte prietenoasă și generoasă cu poeții dornici de afirmare (pe principiul aceleiași mâini întinse), pe numele ei Neuma, din Cluj. Cu toate că există niște cenzori nemiloși în consiliul ei editorial, nu știm cine a sfătuit-o pe doamna profesor din Pecica să-și publice volumul sub această formă, tocmai în colecția „Arca”! Poate, până la urmă, a fost ideea ei.
Douămiiștii și tinerii literatori, oricât de încolțiți ar fi de critica mai conservatoare sau de cititorii pudibonzi și cititoarele prețioase – ar râde în hohote de universul simplist și modul minor folclorizant al unor poezii. E un univers familiar versificatorilor talentați, în felul lor anonimi și populari, de altădată. Dar să nu mai lungim vorba și să oferim exemple cititorilor curioși, lăsându-i pe ei să judece ce e poezie și ce nu:
„De n-ar fi de zis, n-aș zice:
zisele se duc oricum și ele, atârnând
de candelabrul din sala de așteptare
sau neluându-și zborul din avionul
care n-a mai decolat”
Intrați AICI pentru a citi continuarea.
