Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Adunarea Generală a UZPR – restartarea normalităţii

Adunarea Generală a UZPR – restartarea normalităţii
Comentează 1

Sâmbătă, 24 martie a.c., a avut loc, în Amfiteatrul I al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Adunarea Generală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prima mare întrunire în plen, după reintrarea în normalitate, adică după înfrângerea “puciştilor”.

Ordinea de zi a cuprins, printre altele, prezentarea raportului de activitate pe anul 2017 şi a raportului financiar, completarea locurilor vacante din Consiliul Director, din Comisia de atestare profesională şi din Juriul de Onoare, prezentarea proiectului de activităţi pentru 2018, adoptarea Regulamentului Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj, precum şi modificarea unor articole din statut, pentru a elimina neclarităţile, ambiguităţile şi contradicţiile care au favorizat criza organizaţională din a doua jumătate a anului trecut.

Reperele axiologice ale Proiectului de activităţi pe 2018 au fost, pe de o parte, Centenarul Marii Uniri, sub ale cărei auspicii ne aflăm, iar pe de altă parte apropiatul centenar al UZPR, care va fi celebrat în 2019. Iată câteva dintre acţiunile propuse de proiect: întâlnirea-simpozion cu membrii UCIN/UARF, pe tema filmului documentar (gen strâns înrudit cu creaţia jurnalistică), acţiune ilustrată cu primul film documentar despre Eminescu, realizat de Octav Minar în 1914, organizarea unei dezbateri publice pe tema toleranţei interetnice, pornind de la filmul lui Gheorghe Naghi “Doi bărbaţi pentru o moarte” (scenariul Suto Andras), având ca invitaţi reprezentanţii partidelor şi ONG-urilor aparţinând comunităţilor entice din România etc.

Printre deciziile luate cu acest prilej se numără şi aceea a constituirii a trei grupuri/colective de lucru: unul pentru elaborarea unui nou statut al UZPR, mai adaptat noilor realităţi din media şi societatea românească, un grup pentru elaborarea unui manifest/declaraţie de principii a UZPR (pentru a contura şi defini rolul şi rostul Uniunii în viaţa publică românească) şi încă un grup care să se ocupe de clarificarea problemelor legate de codul ocupaţional în mass-media actuală, unde profesii conexe precum cea de regizor sau producător (absolut necesare în activitatea de presă din radio şi tv) sunt, oficial, inexistente în COR.

O hotărâre fundamentală a Adunării Generale a fost desolidarizarea membrilor Uniunii de acţiunile dezbinatorii ale celor câţiva turbulenţi care au pus în pericol nu doar activitatea organizaţiei, ci însăşi existenţa ei. Desolidarizarea, ca şi începerea acţiunilor de recuperare a pagubelor materiale şi morale de la cei vinovaţi s-a consfinţit prin vot unanim.

Cunoscutul realizator de radio şi televiziune Viorel Popescu a propus totuşi ridicarea sau îmblânzirea sancţiunii primite de aceştia, la Adunarea Generală Extrordinară din 8 septembrie (excluderea din UZPR), în condiţiile în care cei în cauză solicită la Uniune acest lucru. El şi-a detaliat propunerea, arătând că excluderea poate fi înlocuită cu o sancţiune mai blândă (de pildă, interdicţia de a mai accede la vreuna din funcţiile de conducere timp de zece ani) coroborată, evident, de renunţarea celor în cauză la inutilele şi ambarasantele acţiuni în justiţie. Cazul - a propus acelaşi Viorel Popescu - să fie soluţionat de Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj. Preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a încuviinţat propunerea şi a supus-o votului Adunării. S-a aprobat, cu 16 voturi împotrivă, ca situaţia celor în cauză să fie rejudecată, individual, de Juriul de Onoare.

A fost o adunare consistentă şi constructivă, pigmentată cu propuneri, luări de cuvânt şi chiar polemici, toate desfăşurate în termeni civilizaţi, demni de prestigiul şi pretenţiile UZPR ca entitate de elită a societăţii civile. Ca şi la adunarea precedentă (cea din 8 septembrie 2017), pe lângă delegaţii mandataţi cu drept de vot (peste 80), în sala Amfiteatrului au fost prezenţi aproape 70 de alţi jurnalişti, membri ai UZPR, interesaţi de soarta Uniunii din care fac parte.

 

Biroul de Presă al UZPR

 

”Adunarea de astăzi a fost deosebit de importantă în primul rând pentru că este prima după acea desfășurare de forțe uzurpatoare. Ne-am reluat activitatea și în sediul central, iată, ne-am reluat activitatea și într-o adunare generală, unde ne-am bucurat de o prezență de excepție, ncicodată nu au fost așa de mulți oameni care să vină să voteze și, mai ales, care să vină să asiste la ce se întâmplă aici. M-am bucurat de prezența celor din teritoriu, de prezența celor din București, sunt din teritoriu membri fără drept de vot dar care au venit să vadă ce se întâmplă și asta înseamnă că Uniunea Ziariștilor Profesioniști are o deschidere și aș vrea să aibă toată lumea încredere că aceasă uniune este deschisă către jurnaliști, pentru ei este această uniune și că toți au loc în acestă uniune de jurnaliști profesioniști. De asemenea, tot ce este presă online, jurnaliști  cu contract, cu carte de muncă, cu statut bine definit, sunt așteptați cu plăcere”, ne-a precizat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan la încheierea adunării generale.

 

Galerie foto (90)


Scrie un comentariu

trimite