Accident grav: pieton inconștient și șase persoane implicate / UPDATE: Doi adulți și un copil transportați la spital; vezi despre cine este vorba
La ora 7:51, a fost înregistrată o solicitare de urgență pentru un pieton lovit de autoturism pe strada Liviu Rebreanu, colț cu Oituz, în municipiul.

Update 1 Doi adulți și un copil transportați la spital; vezi despre cine este vorba
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, doi adulți și un copil au fost transportați la spital.
„În această dimineață, în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un pieton, în municipiul Arad, la intersecția străzilor Liviu Rebreanu și Oituz.
La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, la fața locului au intervenit și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului, trei persoane conștiente și cooperante au fost asistate medical la fața locului, printre care și un minor. În urma evaluării medicale, două persoane, între care și minorul, au fost transportate la spital.
Pompierii militari arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, informează pompierii.
În ceea ce privește victimele duse la spital, trebuie spus că, potrivit SAJ, este vorba despre pietonul accidentat, o femie de 56 de ani, cu pierdere de conștientă, un bărbat de 35 de ani, unul dintre șoferi, care a suferit un traumatisme la o mână și la un picior și o fată de 14 ani, cu traumatism toracic.
Victima a fost găsită inconștientă, iar la fața locului a fost direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță cu medic.
Ulterior, s-a constatat că în incident au fost implicate două autoturisme, cu un total de șase persoane, toate conștiente. Pentru evaluarea și transportul acestora, au fost suplimentate resursele: un echipaj SAJ cu asistent și un echipaj SMURD Arad au fost trimise în sprijin.
Poliția rutieră a fost sesizată pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Circulația în zonă a fost afectată temporar.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot