Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

6.000 de lei uitați de un bătrân într-un bancomat

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, se afla în fața unui bancomat și vizibil depășit de tehnologie, a apăsat pe butoane crezând că a dat comanda de vizualizare fonduri. Convins că operațiunea s-a finalizat a plecat fără să conștientizeze că de fapt bancomatul pregătea suma ,,solicitată’’. În apropiere se afla un jandarm aflat în timpul liber care aștepta să-i vină rândul pentru a efectua operațiuni la același aparat.

6.000 de lei uitați de un bătrân într-un bancomat
Comentează 0

Văzând bancomatul liber s-a apropiat, însă nu a putut face nicio operațiune. Aparatul scotea acel sunet specific de eliberare fonduri solicitate. Imediat fanta s-a deschis scoțând la iveală o sumă mare de bani. Jandarmul a înțeles imediat ce s-a întâmplat și a început să-l caute cu privirea pe cel care folosise aparatul înaintea sa, însă nu l-a mai văzut.

A luat banii, 5.900 de lei, din bancomat și a intrat în sediul băncii unde i-a predat unui angajat pe bază de proces verbal. La ieșire din societatea bancară l-a întâlnit pe septuagenar, care venea într-un suflet către bancă, probabil conștientizând ce s-a întâmplat. Jandarmul l-a liniștit spunându-i că banii sunt în siguranță, îi poate recupera și i-a recomandat să fie mult mai atent pe viitor. Șansele să rămână fără bani au fost mari.

 

Imaginea are rol ilustrativ.


Scrie un comentariu

trimite