40 de ani de la cea mai mare performanță a fotbalului românesc. Răzvan Cadar: „Am avut onoarea să îi avem oaspeți în Parlament de eroii de la Sevilla!”
7 mai 1986 – 7 mai 2026 - 40 de ani de la cea mai mare performanță a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, moment de referință care nu poate trece neobservat de iubitorii sportului rege. Deputatul liberal Răzvan Cadar, secretarul Comisiei pentru tineret și sport, ține să puncteze că doi dintre protagoniștii finalei de la Sevilla au fost arădeni: Helmut Duckadam și Emeric Ienei.
„7 mai 1986, o zi de neuitat pentru sportul românesc! Am avut onoarea să îi avem oaspeți în Parlament de eroii de la Sevilla!
Generația de Aur a fotbalului românesc a început de fapt acolo, la Sevilla, în acel sezon în care Steaua a fost echipa cea mai bună din Europa.
Au trecut 40 de ani de atunci, mulți dintre noi eram copii și am trăit bucuria părinților noștri. Am crescut cu mitul marilor fotbaliști care au continuat în acest timp să inspire, să atragă tinerii către sport.
Acum, după 40 de ani, avem convingerea că Steaua 86 sunt campioni ai inimilor suporterilor din România.
Să ne aducem aminte de cei care ar trebui să fie cu noi, dar nu mai sunt: ne alină gândul că vor trăi pentru totdeauna în inimile suporterilor și în istoria fotbalului românesc.
Să nu uităm că doi arădeni au fost protagoniști principali ai acelei mari performanțe: Helmut Duckadam și Emeric Ienei.
Felicitări Steaua 1986, suntem mândri de voi!”, a scris pe Facebook Răzvan Cadar.
Sursa foto: Facebook Răzvan Cadar




















