Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

39 de migranți înghesuiți într-un camion, reținuți de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 55 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare și pe la ,,zona verde”. Doar într-un singur mijloc de transport au fost depistate, ascunse, 39 de persoane.

39 de migranți înghesuiți într-un camion, reținuți de polițiștii de frontieră
Comentează 0

În această dimineață, în jurul orei 04:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, PAL melaminat, pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 39 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Irak, Siria și Pakistan, intrați legal în România în baza documentelor personale.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un alt cetăţean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 8 cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din Irak și Siria, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

În această noapte, în jurul orei 00:40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcția statului vecin.

S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetățenii și interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduși la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de 8 persoane din Nepal, Pakistan, Sri Lanka și India, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, intrați legal în România.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Scrie un comentariu

trimite