Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

20 Februarie 1856 - Ziua Dezrobirii Romilor evocată la UAV

20 Februarie 1856 - Ziua Dezrobirii Romilor evocată la UAV
Comentează 0

”La 20 februarie 1856 a fost promulgată Legea pentru desfiinţarea robiei în cazul ţiganilor particulari, aflaţi în proprietatea boierilor.

Dezrobirea romilor a fost o componentă importantă a modernizării sociale a principatelor române, fiind practic prima mare reformă socială a acestora.

Cea mai timpurie atestare documentară privind existenţa romilor pe teritoriul ţărilor române datează din 1385, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Dan I, care dăruieşte Mănăstirii Tismana mai multe posesiuni, printre care şi 40 de sălaşe de ţigani.

În Moldova, romii sunt amintiţi prima dată în 1428, când Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. De asemenea, mai sunt amintiţi ţiganii mănăstirilor Visnevati (1429) şi Moldoviţa (1434).

În Transilvania, prima informaţie despre prezenţa romilor se referă la Ţara Făgăraşului. În timpul lui Mircea cel Bătrân, boierul Costea stăpânea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort.

În ceea ce priveşte sosirea romilor pe teritoriul ţărilor române istoriografia română reprezentată de Nicolae Iorga, dar şi de alţi istorici români, face referire la faptul că ţiganii au venit în principatele române o dată cu invazia mongolă din 1241-1242.

În cursul Evului Mediu, romii din statele româneşti au reprezentat o importantă categorie socială. Fie că era vorba de ţiganii robi domneşti, robi mănăstireşti sau robi boiereşti, delimitarea categoriilor de ţigani era realizată în funcţie de apartenenţa la stăpân.

Ideea emancipării romilor a fost îmbrăţişată şi susţinută prin diferite articole sau studii la începutul secolului al XIX-lea de reprezentanţi de seamă ai iluminismului românesc printre care: Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri Gheorghe Asachi.

Adunarea Obştească Extraordinară din Ţara Românească a adoptat, în 1831, „Regulamentul privind îmbunătăţirea soartei ţiganilor statului” care urmărea statornicirea romilor şi deprinderea lor cu munca pământului.

După modelul acestui document, Adunarea Moldoveană a adoptat un „Regulament pentru statornicirea ţiganilor”, ca o anexă a Regulamentului Organic. Documentul promova aşezarea romilor statului pe moşiile particulare, aceştia obţinând astfel o serie de scutiri fiscale”, anunță comunicatul Partidei Romilor.

Evenimentul a fost marcat și la Arad în sala de festivități a Universității ”Aurel Vlaicu”, prin participarea rectorului UAV, Ramona Lile, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a primarului municipiului, Călin Bibarț, a inspectorului general școlar Marius Gondor și a reprezentanților organizațiilor romilor arădeni.

 

Galerie foto (32)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite