Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

1 Iunie 2021 – ziua în care comunitatea din Parohia Firiteaz s-a dublat

Peste 150 de copii veniți de peste tot, însoțiți de părinți, bunici, unchi și mătuși s-au bucurat împreună, de ziua lor, în Parohia Firiteaz, o comunitate în care locuiesc 150 de ortodocși.

Copiii au fost întâmpinați în biserica parohială, unde, împreună cu preotul Vlad-Sergiu Sandu s-au rugat și au cântat împreună pentru Dumnezeu, în casa Lui.

1 Iunie 2021 – ziua în care comunitatea din Parohia Firiteaz s-a dublat
Comentează 0

Mai apoi, în curtea Centrului de Tineret „Bucurie în Ortodoxie”, care încă se află într-un proces de amenajare, copiii au avut parte de câteva ore minunate despre care, cu certitudine, vor povesti mult timp. În compania personajelor Disney, s-au jucat, au făcut fel și fel de competiții, au fost pictați pe față, s-au bucurat de dulciurile, bucatele, baloanele și darurile pe care le-au primit și, cel mai frumos, s-au bucurat unii de ceilalți, zâmbetele și voia bună fiind cele care definesc pe deplin atmosfera generală a acestei întâlniri.

Spre seară, tinerii din parohie, dar și din împrejurimi, care au fost implicați în organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment, s-au bucurat de o seară folk, în sunete de chitare și voci, în jurul focului de tabără.

Rafael Dumitru

Intraţi AICI pentru mai multe foto.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite