Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Clubul antreprenorilor arădeni

Clubul antreprenorilor arădeni
Comentează 0

Clubul de antreprenoriat al Camerei de Comert, Industrie şi Agricultură Arad este evenimentul care aduce împreună manageri și antreprenori din toate ariile de business, dornici să împărtășească din experiențele lor.

În cadrul clubului cei interesaţi îşi pot promova și crește afacerea, cunoscând potențiali parteneri sau clienți și pot învăța direct de la specialiștii de business, invitați în calitate de speakeri.

“Misiunea noastră este de a dezvolta mediul de afaceri arădean prin consolidarea culturii antreprenoriale, prin educaţie şi prin crearea unui context de dialog în care comunitatea de afaceri să se poată întâlni şi să facă schimb de informații și experiență. Punem accent pe educarea oamenilor întreprinzători, deoarece ne dorim ca aceștia să înţeleagă care sunt punctele cheie pentru a avea o afacere de succes”, a subliniat preşedintele Camerei de Comerţ, domnul arhitect Gheorghe Seculici.

Avantajele participării la eveniment:

  1. Fiecare participant își va putea prezenta afacerea.
  2. Sesiune de networking, unde toți participanții se vor cunoaște între ei și vor face schimb de cărți de vizită.
  3. Acces lunar la educație de calitate, oferită de formatorii Centrului de Formare Profesională a CCIA Arad, în domeniile care te ajută să îți crești afacerea

Întâlnirile sunt lunare și durează maxim 2 ore.

Dacă ai o afacere pe care îţi doresti să o promovezi, înscrie-te în rețeaua de networking a CCIA ARAD si vei putea participa la următorul eveniment.

Detalii și informații - prof. Carmen Crişan - Manager Departament Formare Profesională CCIA ARAD, tel. 0730188299.

 

Înscrieri:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfot755fUiRCrXrFIFFgnCP35EP5gWE-8HlKzZ5V0b-GEyt1Q/viewform

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite