POLITIC
Codul Administrativ, votat la Camera Deputaţilor. Pensii speciale pentru primari
Camera Deputaţilor dezbate luni, ca for decizional, iniţiativa privind Codul administrativ. Proiectul eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minoritatilor nationale in administratia locala, dar si …
Washington Post îl desființează pe Dragnea și pictează o imagine sumbră a estului UE
"În timp ce partidele populiste îşi promovează agenda în Polonia, Ungaria şi România, normele democraţiei pluraliste sunt răsturnate şi marchează o alunecare spre autoritarism". Astfel …
Imaginile care arată că Dragnea își pierde cumpătul. Nervii șefului PSD în fața presei
Liviu Dragnea și-a pierdut cumpătul și a izbucnit în fața presei, folosind un ton amenințător, acuzând reporterii și adresând el întrebări jurnalistilor, care își făcea meseria.
Miza suspendării lui Iohannis. Planul PSD-ALDE pentru scoaterea din joc a președintelui
PSD nu îşi ia gândul de la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Social-democraţii vor să îl scoată din joc pe şeful statului, dacă acesta va refuza în continuare să o revoce pe Laura Codruţa …
Sergiu Bîlcea (PNL): „Parlamentarii PSD au dat liber la furat prin dezincriminarea abuzului în serviciu!”
PSD continuă eforturile disperate de a controla justiţia şi de a modifica legislaţia penală, în aşa fel încât Liviu Dragnea să scape de condamnare.
Codul Administrativ intră, astăzi, la vot în Camera Deputaţilor: pensii speciale pentru primari
Camera Deputatilor va vota, joi, decizional, proiectul de lege privind Codul administrativ care prevede, printre altele, eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minoritatilor nationale in administratia …
Preşedintele Iohannis, despre adoptarea Codului Penal: Este revoltător şi inadmisibil
Preşedintele României Klaus Iohannis a afirmat, într-o declaraţie de presă, că va contesta la CCR modificările aduse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
Codul Penal a trecut de Camera Deputaților, la limită. 167 de voturi ”pentru”. Erau necesare 165
Victorie la limită pentru PSD: Codul Penal a trecut de Camera Deputaților cu 167 de voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă”, 19 ”abțineri”. Erau necesare 165 ca să treacă, prin urmare, PSD …
Proiectul „100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire” a adus alte 10 doamne în PNL!
Campania prin care doamnele şi domnişoarele sunt invitate să se implice în viaţa comunităţii continuă cu succes la PNL. Geanina Pistru, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel național şi …
Campania 100 de străzi pentru Arad avansează în ritm bun!
Administraţia PNL a propus arădenilor campania „100 de străzi pentru Arad”, un program de refacere a străzilor din municipiu.
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











