NOUTATI IN TECH
Ședință de Guvern - Modificări importante privind carantinarea și izolarea suspecților de coronavirus
Guvernul se reuneşte în şedinţă luni, începând cu ora 12,00, pe ordinea de zi urmând să se afle şi proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele …
Polițist pus la pământ de un recidivist beat (VIDEO)
Incident grav în sectorul 4 al Capitalei, unde polițiștii au fost chemați să intervină la un scandal. Ei au fost luați prin surprindere de un individ agresiv, care l-a pus la pământ pe unul dintre oamenii …
Au gătit sarmale pentru căţeii aflaţi în nevoie
Cei din grupul „Gătim împreună pentru o lume mai bună” au venit în faţă cu o nouă acţiune caritabilă. De data aceasta, beneficiarii acţiunii vor fi necuvântătoarele aflate …
100 de copii care nu au văzut marea vor merge în tabără la Mamaia
Tânărul voluntar, Mihai Căldăraru, vine cu o nouă acţiune în sprijinul copiilor din medii defavorizate. 100 de copii care nu au văzut niciodată marea vor merge într-o tabără din staţiunea Mamaia unde …
Un nou eveniment online organizat de UZPR: „Seratele Eminescu, jurnalistul”, astăzi de la ora 18
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) organizează, astăzi, de la ora 18, un nou eveniment online, „Seratele Eminescu, jurnalistul”, în cadrul căruia vor fi acordate Premiile …
Care este rata de promovare la BAC în Arad după soluționarea contestațiilor
Au venit rezultatele la BAC după soluționarea contestațiilor depuse de candidații nemulțumiți de notele primite inițial. Rata de promovare a crescut astfel în județ, după cum a crescut și numărul mediilor de …
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19 în zonele aglomerate din județul Arad.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, începând cu data de 3 iulie a.c., timp de două săptămâni, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și …
S-a deschis Top Fighters Club
Astăzi, 4 iulie, în clădirea fabricii Arădeanca (Str. Pădurii 2-4, lângă Profi) a avut loc deschiderea oficială a sălii de KICKBOXING a Top Fighters Club Arad (T. F. C. - Arad), sponsorizat …
În urma activităților derulate în data de 4 iulie 2020 vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute
În urma activităților derulate în data de 4 iulie 2020, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute. Angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului …
391 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
BULETIN DE PRESĂ - 5 iulie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …












