LOCAL
Cu niște VECINI DE COȘMAR la Teatrul de Vară arădean
La Teatrul de Vară de pe lângă Consiliul Județean Arad s-a jucat miercuri, 10 Iulie, ora 20,00 spectacolul VECINI DE COȘMAR. Distribuția: Daniel Hara, Alexandru Sabău, Paul Stoicescu Regia: Daniel Hara …
Iustin Cionca: „Moneasa va fi administrată ca o stațiune, nu ca o comună oarecare!”
„Moneasa va fi administrată ca o stațiune, nu ca o comună oarecare!”, susține Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Consiliul Județean Arad a înființat un grup de lucru pentru …
Cei doi traficanți de droguri au fost arestați, iar cel de-al treilea, fugarul, este căutat de forțele de ordine
În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, în data de 10 iulie, a …
Poarta de acces spre Europa pentru întreprinderile chineze: a fost semnat acordul de cooperare dintre municipiul Arad și orașul Changzhou (FOTO)
Sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ a găzduit ceremonia de semnare a acordului de cooperare dintre municipiul Arad și orașul Changzhou, China, după ce în prealabil Consiliul Local a aprobat acest acord …
(FOTO) Accident pe Autostrada A1, în apropiere de Timișoara
Un accident a avut loc pe autostrada A1 km 473, sensul Lugoj - Timișoara, în apropiere de nodul rutier Topolovățu Mare.
Se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Uzina electrică – Miorița – Renașterii
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 13 iulie 2024, în intervalul orar 07:00 – 11:00, din cauza unor lucrări de …
Liberalul Doru Miron vrea să redea stațiunii Moneasa fala de altădată
La Moneasa, actualul viceprimar a fost ales de cetățeni să conducă primăria pentru următorii patru ani. Doru Miron este un tânăr cu experiență în afaceri, care a muncit foarte mulți ani în mediul …
Campionatul European de Înot Masters
În perioada 26.06.2024-05.07.2024 s-au desfășurat la Belgrad, în Serbia, la Centrul Sportiv ,,Milan Gale Muskatirovic” întrecerile Campionatului European de Înot Masters 2024. Concursul a reunit la …
Un traficant de droguri a fugit, în timpul perchezițiilor efectuate de DIICOT Arad (FOTO)
Un traficant de droguri a fugit, în timpul flagrantului organizat azi. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial …
Spargeri la autoturisme, soluționate de polițiști
Un tânăr care a furat bani din mașini a fost identificat de polițiști.
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …
FDA aprobă pentru studii clinice pe oameni un medicament pentru Parkinson proiectat cu ajutorul AI
Autoritatea americană pentru alimente și medicamente (FDA) a aprobat demararea studiilor clinice pe oameni pentru un medicament destinat tratării …












