Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri

Compania CFR Călători a anunțat vineri modificări în circulația unor trenuri, în zilele de 11 și 13 iunie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj – Chizătău …

Comentează

Primele acțiuni de dezinsecţie din luna iunie

Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 2-6 iunie 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității.

Comentează

Ce se mai fură prin Arad? Trei persoane au ajuns în arest

Doi bărbați și o femeie, suspectați de furt calificat, au fost identificați. 

Comentează 4

Polițist arădean, calificat la Campionatul European de karate kyokushin

Polițistul arădean Răzvan Boita, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a participat la Campionatul Național de Karate Kyokushin, desfășurat la Arad, în sala de sport a Universității “Aurel …

Comentează

Școală primară, grădiniță și sală de sport noi la Cuied (FOTO)

Aproximativ 40 de copii din satul Cuied, comuna Buteni, vor învăța de acum în spații înnoite, unde îți face plăcere să îți petreci timpul!

Comentează 1

Iustin Cionca: „Am depus cererea pentru obținerea autorizației de construire a Complexului Matern-Pediatrie”

Consiliul Județean Arad a depus solicitarea de obținere a autorizației de construire a noului Complex Matern-Pediatrie. Firma de proiectare generală Pro Arhitectura SRL, care a realizat proiectul tehnic, a predat …

Comentează

Ștafeta Peace Run România întâmpinată de primarul Călin Bibarț pe platoul din fața Primăriei (FOTO)

Ștafeta Peace Run România a ajuns astăzi la Arad. Alergătorii care duc mai departe cea mai mare ștafetă cu torțe pentru pace din lume au fost întâmpinați pe platoul din fața Palatului Administrativ de …

Comentează

Se deschide Ștrandul Neptun: care este noutatea pregătită pentru vizitatori (FOTO)

În acest sfârșit de săptămână se dă startul unui nou sezon estival pe Ștrandul Neptun. S.C. RECONS S.A., în calitate de operator al zonei de agrement anunță deschiderea oficială a Ștrandului …

Comentează

Chivu - acord pentru prelungirea înțelegerii cu Parma; arădeanul Dennis Man pare să nu fie în grațiile antrenorului și ar putea fi lăsat să plece de la echipă

Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale, este foarte aproape de prelungirea înțelegerii cu Parma, după ce a reușit să salveze formația italiană de la retrogradare. Joi, antrenorul român s-a …

Comentează

Cartea junglei, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”; vezi cum pot fi achiziționate biletele (FOTO)

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad găzduiește în luna iunie două reprezentații ale musicalului „Cartea junglei”, spectacol regizat de Răzvan Mazilu, producție a Teatrului German de Stat din …

Comentează

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează

Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri

Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …

Comentează

Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni

România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …

Comentează

România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate

Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …

Comentează