LOCAL
C4: Pas fals: Pandurii II Târgu Jiu – Național Sebiș 1-1
Deşi era favorit cert în duelul cu satelitul Pandurilor, Naţionalul a pierdut un tempo serios în drumul spre promovare, drum ce pare tot mai greu de străbătut pentru trupa lui Călin Cojocaru. Săulescu şi Basic …
Altă promisiune de la Compania de drumuri pe tema pasajului nefinalizat de pe centură
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice documentația licitației de atribuire a lucrărilor pentru pasajul nefinalizat de pe centură, aflat peste …
Au furat 26 de oi la Cruceni
Polițiștii arădeni au identificat cinci bărbați bănuiți de furtul unor ovine. Suspecții au vârste cuprinse între 20 și 44 de ani și ar fi furat, în perioada mai-iunie 2015, pe timp de noapte, 26 de …
FOTO | Parcare doar pentru privilegiați sau pentru toată lumea?
Dacă ați crezut că spațiul pavat din jurul Catedralei Ortodoxe Sfânta Treime, de la Podgoria, este zonă pietonală, v-ați înșelat! Deși nu se vede niciun semn care să indice existența unei parcări, …
Arbitru arădean Ovidiu Haţegan nu va lipsi de la Cupa Confederaţiilor
Arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost delegat la Cupa Confederaţiilor, competiţie care va avea loc în Rusia, în perioada 17 iunie - 2 iulie. El va fi unul dintre cei trei asistenţi video din Europa, alături de …
Ghiorocul lucrează la documentația pentru acreditarea ca stațiune de interes local!
Primăria comunei Ghioroc este în curs de realizare a documentației pentru declararea localității ca stațiune de interes local. Primarul Corneliu Popi Morodan a contactat Ministerul Turismului, un institut pentru …
Curajos, dar ineficient
Handbalistele de la Crişul Ch Criş au încheiat aventura stagională pe propriu teren în liga secundă cu un nou eşec. A fost 26-31 (12-21) în faţa celor de la CSU Reşiţa, ocupanta locului 4 în …
Se constituie Biroul Electoral Județean pentru alegerile parțiale din iunie
Stabilirea prin tragere la sorți a președintelui Biroul Electoral Județean Arad, care se constituie pentru alegerile parțiale din 11 iunie, va avea loc săptămâna viitoare, conform unui anunț făcut de Tribunalul …
Programul Festivalului International de Teatru Nou, 2017
Programul Festivalului International de Teatru Nou, editia V! SAMBATA, 6 MAI Ora 19.00, Sala Mare Iarna de Jon Fosse, regia Mihai Maniutiu Producator: Teatrul „Nottara”, Bucuresti / Focus …
Undeva, cândva, cineva chiar ajută!
“Multă lume ne laudă acțiunile și ne incurajază să le continuăm. Eu îi indemn pe fiecare sa-și studieze garderoba și sa aducă acele haine care pot fi folosibile, pentru care au nevoi. Noi, în …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …
FDA aprobă pentru studii clinice pe oameni un medicament pentru Parkinson proiectat cu ajutorul AI
Autoritatea americană pentru alimente și medicamente (FDA) a aprobat demararea studiilor clinice pe oameni pentru un medicament destinat tratării …












