LOCAL
Primăria anunță o nouă acțiune de deratizare în municipiu
Primăria Municipiului Arad anunță că întreprinde prin intermediul operatorului specializat în intervalul 28 -31 iulie, a doua acțiune de deratizare (combatere rozătoare) din 2025 pe domeniul public şi privat al …
Pre-poziționarea pompierilor români în Grecia
În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va participa, în …
O sută de metri pătrați în plus pentru sediul Secției 2 Poliție Micălaca (FOTO)
Secția 2 Poliție Micălaca are un nou sediu extins Noul sediu al Secției 2 Micălaca a fost extins cu 100 de metri pătrați, oferind astfel condiții îmbunătățite pentru desfășurarea activității și pentru …
Vineri și sâmbătă, toate drumurile duc la Bulci
A mai rămas puțin până vineri, când toate drumurile duc la Bulci, la cel mai îndrăgit și colorat festival din județul Arad. …
Căsuțe din lemn trimise la Moneasa de Consiliul Județean
Consiliul Județean Arad transferă către comuna Moneasa nouă căsuțe comerciale din lemn, pentru a sprijini organizarea evenimentelor turistice și culturale din stațiune. Căsuțele vor fi amplasate pe aleile din Moneasa …
Mai puțini membri în consiliile de administrație de la Aeroport şi la Zona Liberă
Se intenţionează reducerea de la 7 la 3 a numărului membrilor consiliilor de administraţie la Aeroport şi la Zona Liberă. Ambele instituţii sunt în subordinea Consiliului Judeţean Arad şi au finalizat în …
Tragedie la Frumușeni: bărbatul acuzat că a lovit un minor într-un centru de ocrotire a fost găsit spânzurat
Bărbatul de 51 de ani, acuzat că a lovit un copil instituționalizat cu o bucată de lemn, a fost găsit fără suflare, marți seara, într-un imobil de la marginea localității Frumușeni. Tragedia vine la doar …
Trei copii români și-au pierdut viața într-un accident cumplit, în Spania. A fost declarat doliu în orașul unde locuiau
Sfârșit cumplit pentru trei copii români care locuiau în Spania alături de părinții lor! Mașina în care se aflau a fost izbită frontal de un alt autovehicul. Copiii au murit pe loc, iar părinții lor au fost …
NOAPTEA DJ-ILOR @ GHIOROC SUMMER FEST
Plaja Ghioroc | 2 august Powered by Ghioroc Summer Fest Când soarele apune, muzica preia controlul. O noapte dedicată exclusiv DJ-ilor. O explozie de sunet și lumină. Nu e doar un party. E o …
Activități de educație pentru promovarea integrității cu funcționari din cadrul Casei Județene de Pensii Arad
În vederea punerii în aplicare a prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2021-2025, precum și pentru creșterea gradului de informare anticorupție, ofițeri de poliție din cadrul Direcției …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











