LOCAL
Două noi drumuri județene, finanțate din fonduri europene
Consiliul Județean Arad dorește finanțarea a două tronsoane de drum, Lipova-lim. județ TM (26 km) și DN 79-Mișca-Apateu-Berechiu (19,9 km), din fonduri europene. Inițial, aceste drumuri au fost depuse pentru finanțare …
Citirea apometrelor la abonați în intervalul 12.11.2018 – 16.11.2018
Luni 12.11.2018 Căp. I. Fătu, Coasei, Frunzei, Tulnic, Ştefan Zarie, Frumoasa, Iasomiei, Brânduşei, Panselei, Căpşunilor, Luncii, Cerbului, Poiana, C. Negruzzi, A. Ivireanu, P. Rareş Comunarzilor, Retezat, Oltului, …
Răzvan Cadar : „PSD: zero proiecte pentru Arad, tupeu maxim!”
La jumătatea mandatului de parlamentar, deputaţii şi senatorii PSD realizează că au Zero proiecte pentru Arad. În disperare de cauză, ei atacă nu doar administraţia locală, ci Aradul.
EDUCAȚIE BIOETICĂ PENTRU TINERII ARĂDENI
Centrul de Bioetică și Studii Sociale din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, derulează în lunile octombrie - noiembrie 2018 proiectul ,,Educație bioetică pentru tineri. Ingineria genetică …
ALDE Arad a sărbătorit „România, 1oo de ani într-o zi”
Duminică, sala de evenimente de lângă fosta Teba a fost arhiplină, foarte mulți arădeni participând la evenimentul organizat de către doamnele și domnișoarele din ALDE Arad, sub coordonarea Mariei Pacșa. A …
Concert Cameral și Vocal Simfonic la Festivalul Toamnă Muzicală Arădeană
Soprana Mirela Cusursuz, flautistul Constantin Talmaciu, organista Henriette Andrea Nagy, alături de soliști ai ansamblului cameral al Filarmonicii de Stat Arad - Florin Gherghel (vioară), Natalia …
Tragedie la Bocsig, Arad! O adolescentă de 17 ani a fost lovită de două mașini pe o trecere de pietoni. Fata nu a mai putut fi salvată
Tragedie cumplită duminică seara la Bocsig, Arad! O adolescentă de 17 ani a fost lovită de două mașini după ce s-a angajat să treacă strada pe trecerea de pietoni. Fata nu a mai putut fi salvată de medici.
Comuna Vinga cu noi proiecte și reabilitarea a trei școli
În urmă cu câteva zile am ajuns din nou pe meleagurile Vingăi, tocmai când lucrările unor noi proiecte începute erau în plină desfășurare, pentru că primăria Vinga accesează mereu proiecte …
Academicianul dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, distins cu Medalia Jubiliară de Aur a UVVG - „100 de ani de la Marea Unire” de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
„În platforma de centre ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe Medicale, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Centrul de Cercetări (Institutul de Ştiinţe ale Vieţii) îşi găsesc …
Arad – Capitala Politică a Marii Uniri. Președintele Academiei Române, alături de cei mai titrați istorici din țară, așteptați la Arad
Președintele Academiei Române, prof.univ.dr. Ion Aurel Pop, zeci de istorici din țară, foști ambasadori ai României, cercetători și nu numai sunt așteptați, la Arad, în perioada 12 – 30 noiembrie, …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











