Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului, găzduită de Arad

Joi, 20 decembrie 2018, la Arad a avut loc prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului condusă de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, la care au fost prezenţi reprezentanţii executivi ai celor 4 oraşe: …

Comentează 0

LICEUL „FRANCISC NEUMAN” ARAD- ZIUA ȘCOLII 2018

Săptămâna aceasta, Liceul „Francisc Neuman” Arad, o școală cu tradiție în învățământul profesional și tehnic arădean a aniversat 70 de ani de existență, în cadrul festiv a …

Comentează 0

Incendiu cu două victime la Ghioroc (Cuvin)

S-a intervenit cu trei autospeciale, una venită în sprijin de la SVSU Șiria. Au fost scoase din casă victimele, o femeie și un bărbat, ambii cu arsuri pe 60 % din suprafața corpului, …

Comentează 2

Gyuri Vaczi a sunat și în  anul acesta adunarea

Foștii jucători ai celor mai cunoscute echipe arădene, UTA și Vagonul s-au întâlnit intr-un meci al amintirilor  Partida a fost organizată în memoria fostului  mare fotbalist al Aradului …

Comentează 0

Părintele Bulea Mihai, preotul satelor Cristești și Bodești: „Faptul că slujim într-un monument istoric ne umple de bucurie și ne amintește permanent de trecut, de înaintași, de istoria neamului”

În comuna Hălmagiu există un număr de patru biserici de lemn, cu o vechime impresionantă, biserici încărcate de istorie, care emană energie și spiritualitate. Astăzi vom prezenta două dintre aceste biserici, …

Comentează 0

Grădiniţă nouă, inaugurată la Semlac

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a participat joi la inaugurarea noii grădiniţe din localitatea Semlac.

Comentează 1

Felba Mona, designerul anului 2018 la Gala Celebrity Awards –Femei de succes

Cea de-a cincea ediţie a Galei Celebrity Awards –Femei de succes a avut loc luni, 17 decembrie, la Ambasad’or Events, un centru de evenimente superb, devenit tradiţie, cu care invitaţii deja s-au obisnuit. Cele …

Comentează 1

Un Opel cu doi răniți în decor lângă Arad

În seara zilei joi, 20 decembrie, în jurul orei 22,00, conducătorul unui Opel, care circula pe Drumul Național 7, venind din direcția Pecica, la aproximativ 3 km înainte de intrarea în Arad a pierdut …

Comentează 0

17 misiuni în 3 zile

Detașamentul de Pompieri Arad a executat în ultimele 3 zile 17 misiuni doar pentru îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor de gheata de pe clădirile publice din municipiul Arad. Zăpadă și țurțurii de gheata …

Comentează 0

Vezi ce orar va avea Atrium Mall de Sărbători

  Atrium Mall Shops 24.12 și 31.12 – 10:00 – 17:00 25.12 și 01.01 – închis 26.12 și 02.01 – 12:00 – 22:00   Cinema City 24.12 - 12:00 - 18:00 (ultimul film va …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie

Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …

Comentează

70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?

Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …

Comentează

Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?

Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …

Comentează

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează