Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Paștele Morților în cimitirele arădene

Ca în fiecare an în prima duminică de după Paște credincioșii ortodocși din Arad au sărbătorit azi, 5 mai, Paștele Morților. După cum se poate vedea și din galeria de poze alăturată, în pofida …

Comentează 0

Vara se apropie cu pași repezi. La fel și primul campionat județean de old-boys organizat de AJF Arad în cadrul manifestărilor ce se vor desfășura sub egida ” 120 de ani de la primul meci de fotbal din Arad și de pe actualul teritoriu românesc”

Zona de pe Valea Mureșului va fi reprezentată de o serie de echipe care vor purta denumirile vechi ale unor cluburi deja dispărute Despre aceste echipe precum și despre fotbalul anilor 70-80 ne va vorbi acum Iorga Părăuan …

Comentează 0

Ce instituție dă iama în tiriștii din Zona Industrială Vest?

Șoferii de TIR care parchează pe unde îi taie capul în Zona Industrială Vest sunt buni de plată. Aceștia au intrat în colimatorul polițiștilor locali care au făcut o acțiune în zonă.

Comentează 0

Gigi Budiu, la 45 de ani ... de fotografie artistică

În seara de vineri, 3 mai, iubitorii artei fotografice au avut prilejul binevenit de a fi martorii vernisajului expoziției de fotografie artistică, unde maestrul Gigi Budiu și-a etalat o parte din creațiile foto …

Comentează 1

Incendiu deșeuri plastice

În după-amiaza zilei de azi, 3 mai, a izbucnit un incendiu deșeuri plastice în incintă la SC LILE SERV SRL . Au intervenit din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două Autospeciale de stingere, …

Comentează 0

Festival Handmade Arad la POLIVALENTĂ

In data de 11 si 12 mai va avea loc un nou Festival Handmade Arad, de data aceasta in colaborare cu Baby BAZAR Arad. Vizitatorii vor avea ocazia sa se bucure de 2 evenimente in acelasi timp si in acelasi loc ! La …

Comentează 0

Eveniment de marcă la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Comunitatea academică a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad  a omagiat  personalitatea domnului Günter Koch, om de știință, manager de top, antreprenor, profesor, căruia i-a fost …

Comentează 0

Primăria a pus la bătaie un milion de euro pentru proiectele arădenilor. A început votul

Reprezentanții Primăriei au anunțat că a început votul pentru desemnarea proiectelor care vor fi desemnate câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă.

Comentează 1

Locurile unde este permis comerțul cu flori în Duminica Tomii

Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad îi anunță pe comercianții care intenționează să comercializeze ambulant flori în …

Comentează 0

Când se sărbătorește 100 de ani de administrație românească în Arad? Ce alt eveniment important a avut loc la 17 ani după instaurarea administrației românești?

Prefectura a anunțat, astăzi, că împreună cu Garnizoana Arad va organiza o serie de ceremonii cu prilejul împlinirii a 100 de ani de administrație românească în Arad.

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează

Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri

Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …

Comentează

Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni

România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …

Comentează

România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate

Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …

Comentează

Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală

În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …

Comentează

România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale

România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …

Comentează

O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență

Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …

Comentează

Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X

Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …

Comentează