LOCAL
Glad Varga: „Se debirocratizează procedura de adopție”
Camera Deputaților a dat, ieri, votul final pentru legea care vizează modificarea şi completarea Legii nr.237/2004 privind procedura adopţiei. Deputatul liberal arădean Glad Varga susține că astfel se debirocratizează …
1325 de misiuni ale pompierilor militari arădeni în luna octombrie.
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldis " al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru …
Podul Decebal se închide din nou; Călin Bibarț: „Nu accept lucrări făcute de mântuială!”
Nemulțumit de calitatea lucrărilor executate de firma care a reabilitat Podul Decebal, primarul Călin Bibarț a cerut refacerea carosabilului. Astfel, începând de vineri de la ora 7.30, până sâmbătă …
Reținut de Poliție pentru că și-a bătut soția
Probleme cât casa pentru un bărbat agresiv din municipiu. Pentru că nu a avut ce face și și-a luat la bătaie soția, individul a fost reținut de polițiști, s-a ales cu dosar penal și, în plus, urmează să …
Cu 106 noi îmbolnăviri municipiul Arad e cap de listă între localitățile județului
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …
Sute de polițiști arădeni sunt înarmați cu pistoale Beretta Storm (FOTO)
Veste bună pentru polițiștii arădeni: vor primi pistoale Beretta Storm, pentru a putea face față unor situații în care se impune folosirea armanentului din dotare.
Record de 8.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din care la Arad 226 cazuri
BULETIN DE PRESĂ - 4 noiembrie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate …
Tentativă de omor în față unei alimentare; vezi ce s-a întâmplat
Un tânăr de 22 de ani și-a dat cu piciorul sau mai bine zis cu... toporul la tot viitorul. Acuzat de tentativă de omor, a fost reținut și urmează să fie arestat preventiv. Motivul? I-a dat câteva lovituri de …
Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” a avut loc în prezența unor lideri de opinie din Arad și a autorităților locale (FOTO)
Cea de a VI-a ediție a Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” s-a desfășurat, astăzi, începând cu ora 10, în Sala Regele Ferdinand a …
Și Livada și Vârfurile întră în carantină
Hotărârea nr. 69 a CJSU Arad aprobă măsura de carantinare zonală propusă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, pentru o perioadă de 14 zile, pentru unitățile administrativ-teritoriale Livada și …
Uniunea Europeană pregăteşte noi restricţii pentru TikTok şi Instagram din cauza funcţiilor considerate adictive pentru copii
Uniunea Europeană pregăteşte noi măsuri împotriva platformelor sociale precum TikTok şi Instagram, vizând funcţiile considerate …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X
Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …










