LOCAL
Maşini noi pentru centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică din Otopeni și Arad
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Imigrări, instituţia continuă demersurile de consolidare a capacităţii operaţionale și de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru polițiștii de …
Cionca, la întâlnirea președinților consiliilor județene din vestul ţării: „Să ne batem pentru descentralizare, ca nu toți banii produși în vest să plece în alte județe”
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, s-a întâlnit astăzi, la Bazoșul Nou, cu președinții consiliilor județene Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin. Invitat a fost și directorul Agenției de …
Incendiu pe Câmpul Liniștii din Arad la Metalcomp (Foto-Video)
Vineri, 19 martie, în jurul orei 13,30 a izbucnit un incendiu la deșeuri pe Câmpul Liniștit intervine Detașamentul Arad cu două autospeciale de stingere, 1 autospeciala de comandă 2 ofițeri și 8 …
Drumul Zerind-Vărșand va fi modernizat din fondurile CNI
Drumul Județean care face legătura între Zerind și Vărșand, care include și un pod peste Crișul Alb, a fost cuprins în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru a fi finanțat. În …
Descinderi în Arad și Cluj. Trei bărbați au obligat mai mulți minori să practice prostituția
Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru …
5.593 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 159
BULETIN DE PRESĂ - 19 martie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – …
Zonă de agrement la Șicula, pe 34 de hectare
Comuna Șicula se pregătește pentru o investiție importantă în domeniul agrementului. Beneficiarul a solicitat de la Consiliul Județean Arad avizul pentru construirea unei „Zone de instituții, servicii și …
INCIDENȚA LA ZI (19.03.2021) A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului …
Acțiuni ale polițiștilor în colaborare cu DGASPC, pentru combaterea violenței domestice
Polițiștii arădeni au întreprins acțiuni alături de reprezentanți DGASPC Arad, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. În perioada 16 – 18 martie a.c., polițiștii Compartimentului de …
Un spaniol a rămas fără mașina de lux, la Nădlac (FOTO)
Un spaniol s-a ales cu mașina confiscată, la granița româno-ungară. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Audi, în valoare de …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











