LOCAL
Președintele Consiliului Județean a inițiat un program pentru susținerea familiilor cu condiții financiare grele
Primarii și asistenții sociali din județ au fost astăzi invitați la Consiliul Județean Arad, pentru pregătirea unor acțiuni comune care vizează sprijinirea persoanelor vulnerabile. Au participat și conducerea DGASPC, …
Bătrân de 86 de ani lăsat fără 10.000 de euro de un hoț care i-a pătruns în casă
Un bătrân de 84 de ani din zona Aradului a rămas, în doar câteva minute, fără economiile strânse o viață întreagă, după ce o persoană necunoscută i-a sustras aproximativ 10.000 de euro din …
Să vină Fărșangul, măștile sunt pregătite!
Sunt egida Clubului Copiilor Monoparentali, un grup de copii a creat un număr mare de măști specifice, purtate de participanții la carnavalul prevestitor al primăverii, cunoscut și sub denumirea de " …
Povestea dincolo de obiectiv: Răzvan Olariu Căsăuțeanu a invitat Aradul într-o călătorie a sufletului la Galeria Clio
Seara de miercuri, 11 februarie, a adus la Sala Clio mai mult decât o simplă expoziție de fotografie; a adus o întâlnire caldă între prieteni, artă și gânduri libere. Sub titlul sugestiv …
Comedia romantică „Materialiștii“, la Cinematograful „Arta“ din Arad
Comedia romantică „Materialiștii“/„Materialists“ (r. Celine Song), care explorează tensiunea dintre confortul material și iubirea adevărată într-un New York rafinat și deziluzionat, cu Dakota …
Reținut după ce a confundat strada cu poligonul și mașina cu un Uber imaginar
Un tânăr de 19 ani a fost surprins de polițiștii Secției 1 Vlaicu în timp ce testa, se pare, teoria că „dacă ai încredere în tine, nu-ți trebuie permis”. Experimentul s-a desfășurat pe …
Bătuți de o codașă din Liga a II-a: Gloria Bistrița – UTA 1-0 și arădenii spun ADIO Cupei
Rezultat rușinos pentru UTA, în această seară în ultima partidă a Grupei B din Cupa României. Bătrâna Doamnă, care mai are încă speranțe să ajungă în play-off-ul Superligii, a fost …
Proiectul Patriarhiei Române, Centrul de activități cu tineretul „Sf. Ilie Tesviteanul”, a fost lansat și la Arad
Iustin Popovici Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie …
Ordin de protecție încălcat... online: vinovatul a fost reținut în viața reală, nu virtual
La Chișineu-Criș, romantismul digital a fost sancționat penal. Un bărbat de 36 de ani, aflat sub ordin de protecție, a decis că distanțarea fizică nu se aplică și în mediul online. Astfel, în loc să …
Proiectul Dram’ à la carte - un spectacol cu doi actori, pentru… doi spectatori
Doi actori și doi spectatori. Aceasta este formula în care se va desfășura, în 14 februarie, începând cu ora 17.00, spectacolul prilejuit de inaugurarea Bibliotecii de carte rară a Colegiului Național …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











