LOCAL
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad – bilanțul anului 2025: consolidare, deschidere și sprijin pentru mediul de afaceri local
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad (CCIA Arad) încheie anul 2025 cu un portofoliu solid de activități și proiecte care au contribuit la dezvoltarea mediului de afaceri și la susținerea …
Președintele CJA transmite că susține necondiționat învățământul superior arădean
Președintele Consiliului Județean a participat la evenimentele celor două universități arădene, prin care s-au marcat rezultatele cercetării, a activității didactice și parteneriatelor de peste an.
Iustin Cionca: „Pregătim o carte despre Valentin Voicilă”
Consiliul Județean Arad va edita o carte despre Valentin Voicilă, unul dintre liderii revoluției arădene, care anul acesta a trecut la cele veșnice. În perioada revoluției, Valentin Voicilă și-a asumat un rol de …
21-23 decembrie: ceremonii religioase și militare în memoria eroilor Revoluției
Prefectura a dat publicității programul oficial de omagiere a eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Astfel, în perioada 21 – 23 decembrie 2025, la Arad vor avea loc o serie de ceremonii religioase, …
Gala Partenerilor UAV
O seară specială dedicată partenerilor universității arădene de stat. O seaŕă în care ne-am bucurat de dialog, de discuții tihnite alături de cei care ne-au fost alături în anul …
De la Almaș la Șiria, cu rezervorul plin de… alcool
Polițiștii din Șiria au dat peste un șofer de 58 de ani din Almaș care, în loc să-și facă plinul la benzinărie, și l-a făcut la… pahar. Omul a fost prins conducând pe D.J. 709 cu o …
Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz
În această seară, în jurul orei 18:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la un microbuz de marfă între localitățile Târnova și Șilindia. La …
Accident cu femeie decedată în autoturism la Călugăreni (Foto)
Miercuri, 17 Decembrie, în jurul oprei 18,00 ISU Arad intervine la un accident rutier, autoturism răsturnat în localitatea Călugăreni, posibil victimă încarcerată. La locul intervenției se deplasează …
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din Arad (FOTO)
Direcția de Asistență Socială Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, a organizat un eveniment special dedicat copiilor din centrele sociale ale municipiului, aducând bucurie, emoție și spiritul autentic al …
Glad Varga: „Legislație pentru mediu făcută prin dialog, nu din birou”
Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a organizat o dezbatere aplicată cu privire la proiectul de lege privind extinderea Sistemului de Garanție–Returnare (SGR) și la ambalajele …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …
FDA aprobă pentru studii clinice pe oameni un medicament pentru Parkinson proiectat cu ajutorul AI
Autoritatea americană pentru alimente și medicamente (FDA) a aprobat demararea studiilor clinice pe oameni pentru un medicament destinat tratării …












