Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Cei investiții se mai fac la Spitalul Județean

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad va beneficia de noi investiții pentru lucrări de reparații și modernizare, precum și pentru dotarea unor secții. Suma totală alocată astăzi se ridică la două milioane de lei. …

Comentează 1

Echipamente medicale de peste cinci milioane de lei, din fonduri europene

Consiliul Județean Arad a implementat trei proiecte din fonduri nerambursabile, în valoare totală de păt milioane euro, prin care s-au achiziționat 1024 echipamente medicale și milioane de bucăți de echipamente de …

Comentează 0

Noi investiții la Compania de Apă

Compania de Apă Arad a solicitat Consiliului Județean Arad aprobarea Planului de investiții pe anul 2023 aferent activelor aparținând domeniului public județean, aflate în concesiunea companiei.

Comentează 0

La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” se formează viitorii Lideri ai Uniunii Europene

Reprezentanța Comisiei Europene în România derulează de 12 ani - în parteneriat cu Ministerul Educației – Concursul național de proiecte educative ”Lider European”. Echipe formate din …

Comentează 0

Vot favorabil pentru Stadionul Municipal Francisc Neuman

Și proiectul care vizează tarifele aferente Stadionului Francisc Neuman a fost pe masa consilierilor municipali la ședința de ieri. Proiectul de hotărâre a fost votat cu 14 voturi pentru și 8 abțineri (22 …

Comentează 0

Ședință maraton a CLM. Vezi ce s-a hotărât vizavi de Bazinul de înot din Subcetate

La ședința CLM de ieri s-a votat proiectul de hotărâre cu privire la tarifele bazinului de înot, cu 14 voturi pentru și 8 abțineri (22 consilieri prezenți din totalul de 23), prin urmare se aprobă tarifele …

Comentează 0

Tichetele de sportiv pentru copii și juniori sunt un sprijin bine-venit

Legea prin care se acordă tichete de sportiv de 150 lei pe lună pentru copiii şi juniorii legitimaţi la un club sportiv a fost promulgată și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023, a anunțat deputatul PNL Sergiu …

Comentează 0

S-au aprobat tarifele aferente zonei Ștrandului Neptun

La ședința de ieri a Consiliului Local Municipal s-a votat proiectul de hotărâre care vizează tarifele implementate la Ștrandul Neptun Arad. Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 12 voturi …

Comentează 0

Polițiștii arădeni, la datorie, în minivacanța de 1 decembrie

În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022, aproximativ 100 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și de la la alte structuri vor fi în stradă, suplimentar față de efectivele …

Comentează 0

S-a supărat pe oglinzile mai multor mașini

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un arădean de 46 de ani, care ar fi distrus trei autoturisme, parcate pe strada Nicolae Grigorescu.

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile

Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …

Comentează

Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X

Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …

Comentează

OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google

ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …

Comentează 1

Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare

Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …

Comentează

ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem

ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …

Comentează 1

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …

Comentează

Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional

Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …

Comentează

UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială

UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …

Comentează

NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART

NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …

Comentează 1

OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul model cu capabilități native de utilizare a computerului

OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul său model generalist cu capabilități native de utilizare a computerului, într-un pas care mută …

Comentează