ACTUAL
„Patriotul” Călin Georgescu susținut la miting de un extremist bulgar care vrea să anexeze Sudul Basarabiei și o parte din Republica Moldova
„Patriotul” Călin Georgescu, care militează pentru recuperarea teritoriilor pierdute de România în favoarea Uniunii Sovietice, a fost susținut la mitingul care a avut loc la București, la …
Elon Musk sare calul rău de tot: șeful Departamentului pentru eficiență guvernamentală susține public că SUA trebuie să iasă din ONU și NATO
Elon Musk a preluat, sâmbătă seară, un mesaj al unui comentator politic susținător al MAGA, care spunea că „Este timpul să părăsim NATO și ONU”. „Sunt de acord” a scris miliardarul CEO al …
S-a deschis Târgul de Mărțișor din Piața Catedralei
Târgul de Mărțișor are loc în perioada 28 februarie - 9 martie 2025 și va fi deschis, zilnic, între orele 12.00 și 20.00. Evenimentul reunește comercianți de mărțișoare, creatori de produse …
AUR, SOS și POT nu au putut să strângă nici măcar atâtea voturi câte semnături aveau depuse, iar moțiunea lor a picat
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, inițiată și semnată de parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT, a picat, vineri, cu 148 de voturi, dintre care 147 pentru și o abținere. Pentru a fi …
Ziua Protecției Civile și Festivitatea de Inaugurare a proiectului de modernizare a sediului inspectoratului
Astăzi, 28 februarie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" al județului Arad a marcat două evenimente importante: aniversarea a 92 de ani de la înființarea Protecției Civile …
Mihai Coman și-a lansat la UAV cele „101 concepte pentru a înțelege religiile lumii”
Un autor și cartea sa „101 concepte pentru a înțelege religiile lumii” au fost prezentate la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în cadrul unui eveniment organizat de Facultatea …
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme în localitatea Lipova
In această dimineață (28.02), în jurul orei 07:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în …
Doliu în cinematografia mondială: marele actor Gene Hackman și soția au fost găsiți morți în casă
Gene Hackman și soția Betsy Arakawa au fost găsiți morți în casa din Santa Fe, scrie comisarul.ro, care citează The Santa Fe New Mexican.
Și totuși, România nu-i sat fără câini: Călin Georgescu a fost săltat de polițiști și dus la audieri (VIDEO)
Și totuși, România nu-i sat fără câini, după cum ar putea unii să creadă având în vedere faptul că fostul candidat Călin Georgescu, din cauza căruia au fost anulate alegerile prezidențiale din …
Activități desfășurate cu prilejul Săptămânii Protecției Civile - 26.02 - 04.03.2025
Numită și „arma vieții”, având ca deviză motto-ul „Cu viața mea, apăr viața”, Protecția Civilă este o componentă necombatantă a apărării naționale, cuprinzând un complex de …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











