ACTUAL
Ministrul Finanţelor Publice cere DEMISIA şefilor ANAF, urmăriţi penal de DNA
Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu, și a vicepreședintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătășoiu, după ce aceștia au …
Liviu Dragnea: PSD ar putea iniţia un proiect de lege privind salarizarea
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri seara, că social-democraţii iau în calcul depunerea unei iniţiative legislative privind salarizarea în sistemul bugetar, în condiţiile în care …
Un avion cu 351 de pasageri, inclusiv copii, a luat foc în zbor, la 5.000 de metri altitudine
Un avion Boeing 777-200, al companiei ruse Liniile aeriene din Orenburg, care efectua un zbor din Punta Cana (Republica Dominicană) la Moscova, a luat foc joi dimineață, la scurt timp după decolare, din cauza unor probleme …
Parlamentul discută astăzi aplicarea legii privind pensiile speciale acordate aleşilor
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere discută, joi, normele de aplicare a legii privind pensiile speciale pe care şi le-au acordat parlamentarii.
Viol în grup într-un tren din Iaşi: şase adolescenţi au agresat o tânără fără adăpost
Potrivit unor surse judiciare, agresorii au fost prinşi după ce la faţa locului au fost găsite mucurile unor ţigări fumate de aceştia. În cursul zilei de ieri au avut loc percheziţii la domiciliile suspecţilor …
Accident cu descarcerare lângă Petrom Grădişte
În seara zilei de miercuri, 10 februarie, în jurul orei 23,00, vis-a-vis de benzinăria Petrom, conducătorul unui autoturism Volkswagen, care venea dinspre cartierul Grădişte, în momentul în …
Lansare de volum la Grand Bulevard
Joi, 11 februarie, ora 18,00, la Grand Bulevard (sub McDonald's) va avea loc lansarea volumului de versuri a cunoscutului poet şi publicist timişorean George Lână. Cartea va fi prezentată de poetul arădean Ioan …
Spectacolele lunii februarie la TEATRU
La Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad s-a încheiat o nouă ediție a ,, Lunii pline de teatru”. Și în acest an proiectul s-a bucurat de un succes enorm, sălile de …
Universitatea „Aurel Vlaicu”, prezentă la Bruxelles
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost prezentă la conferinţa Economia circulară – glonţul de argint pentru competitivitatea şi sustenabilitatea Uniunii Europene? Silver Bullet for EU’s …
Spitalul Sfântul Constantin din Brașov – premiul pentru cel mai curat spital din Europa
Vă vine să credeți acest lucru? Un spital din România este oficial cel mai curat spital din Europa. Și acest lucru nu îl spunem noi, ci juriul internaţional format din experţi ai Organizaţiei Mondiale a …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











