ACTUAL
Astăzi a început weekend-ul reducerilor la Dima Brand Store, în Atrium Mall
Weekend-ul reducerilor, anunțat de omul de afaceri arădean Ucu Dima, începe astăzi. La magazinul Dima Brand Store din Atrium Mall Arad se vor aplica reduceri de 50 la sută la toate hainele disponibile. Perioada …
GREVĂ de avertisment pe Aeroportul Otopeni. Posibile întârzieri ale avioanelor
Angajații companiei Globe Ground România, care oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave, vor intra, vineri, în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile cu conducerea …
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad îşi sărbătoreşte absolvenţii
Au început cursurile festive ale studenţilor de la UAV. Multă emoţie, multe felicitării pentru cei care anul acesta au absolvit cursurile facultăţilor universităţii arădene de stat. În prezenţa părinţilor, a …
Aradul MAJORETELOR
Aradul a găzduit recent Festivalul Internaţional de Majorete, DANCING EUROPE, ajuns în acest an la ediţia a X-a şi Cupa Naţională DANCING EUROPE, ediţia a VI-a. Iată şi rezultatele obţinute de către fetele din …
Eveniment deosebit la DDAC Arad, la împlinirea celor 15 ani de activitate
La Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad a avut loc un eveniment organizat sub egida „Ziua Porților Deschise 2016”, dedicat împlinirii a 15 ani de activitate. La sediul central de pe Calea …
Viața de bătrân în România! A sunat la 112 pentru că murea de foame
Vasilica Tănase este o bătrână de 81 de ani, mama a doi muzicieni celebri care a sunat la 112 pentru că murea de foame.
Minunea de la Gărâna - un metru pătrat de teren costă 0,30 de bani, iar o copie xerox, 10 lei
Minunea de la Brenu Nou – Gărâna. O copie xerox după un act sau document elivberat de primăria Brebu Nou ( Gărâna), costă 10 lei. Asta în timp ce aceeași primărie (Consiliu Local) a vândut un …
O cursă EgyptAir între Paris şi Cairo a dispărut de pe radar GALERIE FOTO
Un avion al EgyptAir care făcea legătura între Paris și Cairo a dispărut în această dimineață de pe ecranele radarelor, a anunțat compania aeriană, citată de agențiile EFE și AFP.
Tragedie. Trei români morţi într-un incendiu puternic în Germania. Doi copii şi mama lor au ars de vii în casă
Tragedie în Germania: o româncă şi cei doi fii ai săi au murit într-un incendiu devastator. Cei trei nu au avut scăpare după ce imobilul în care locuiau a luat foc. Alte 27 de persoane au fost …
Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste şi boicotarea examenelor naţionale
Sindicaliştii din Educaţie sunt foarte nemulţumiţi de proiectul noii ordonanţe de urgenţă privind salarizarea. Aceştia ameninţă cu greva şi susţin că sunt şanse ca examenele naţionale programate în perioada …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











