ACTUAL
A doua zi a Târgului de Crăciun de la Arad – O duminică în care orașul a respirat lumină, muzică și tihna iernii
Duminica a coborât peste Arad cu o liniște frumoasă, din aceea care pregătește orașul pentru magie. A fost a doua zi a Târgului de Crăciun 2025 – o zi în care luminițele au părut mai …
Târgul de Crăciun de la Arad 2025 – O deschidere ca-n povești, sub primii fulgi imaginari ai iernii
Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2025, s-a deschis sâmbătă, 22 noiembrie, într-o atmosferă care a amintit tuturor cât de aproape este magia sărbătorilor. Încă de la primele ore ale …
UAV: Sesiunea Internațională de Referate și Comunicări Științifice „Educația Fizică și Sportul – Prezent și Perspective”
Aradul devine punctul de întâlnire al specialiștilor în educație fizică și sport, odată cu desfășurarea Sesiunii Internaționale de Referate și Comunicări Științifice „Educația Fizică și …
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL PRIVIND RECUPERAREA ȘI DEPOZITAREA ILEGALĂ A DEȘEURILOR, PE TERITORIUL STATULUI FRANCEZ
La data de 18 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au pus în aplicare 9 mandate …
Arme și lansatoare de rachete descoperite într-un camion la intrarea în țară
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a anunțat că în cadrul unui control coordonat la frontiera moldo-română, au fost descoperite arme și lansatoare de rachete într-un camion care încerca să iasă …
Horațiu Potra, în drum spre arestul Capitalei. A fost reținut în Dubai și vine cu fiul și nepotul
Horațiu Potra, fost legionar francez și fondator de companii militare private, se află în acest moment într-o aeronavă care vine din Dubai și va ateriza pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Potra este …
Klaus Iohannis dat în judecată de ANAF
ANAF a anunțat, astăzi, că l-a dat dat în judecată pe fostul președinte Klaus Iohannis, în numele Statului Român, pentru recuperarea unor sume provenite din „lipsa de folosință” a unui imobil …
Deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional „Aurora” din Arad
Un nou pas în sprijinirea copiilor și adulților vulnerabili din comunitate Centrul Multifuncțional „Aurora” este rezultatul unui parteneriat solid între Primăria Municipiului Arad și Direcția de …
PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZĂ PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE ȘI SUPUNEREA LA MUNCĂ FORȚATĂ
Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și …
Alcoolemii în Târnova și Chisindia: când băutura e mai importantă decât urcatul la volan
Doi șoferi care șl-au făcut curaj cu niște alcool înainte să urce la volan au fost opriți, ieri, în trafic de polițiști.
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











