Vacanţa de iarnă se termină săptămâna viitoare. Ce schimbări îi aşteaptă pe elevi, anunţul ministrului Educaţiei
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, anunță noi reforme în invățământ, astfel că elevii ar putea merge la școală, chiar de semestrul viitor, după noi reguli.
Curriculumul școlar și programa școlară de la clasele V-VIII vor fi din nou revizuite. Andronescu a declarat că vorbit deja cu specialiștii de la Institutul de Ştiinţe ale Educației “ca să facem o programă profesionistă”.
Pentru a patra oară ministru, Andronescu anunță aceste modificări la doar doi ani după ce alt ministru al Educației a schimbat deja programele școlare de gimnaziu.
Ecaterina Andronescu a declarat într-un interviu publicat de Adevărul: “Am avut o întâlnire cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi sper să mă sprijine ca să facem o programă profesionistă. La ciclul primar, se pare că am reuşit să facem o programă suficient de echilibrată şi este apreciată de foarte mulţi oameni, inclusiv de cei care se uită din afară la sistemul românesc de învăţământ. Dacă vom reuşi să facem asta şi la gimnaziu şi, ulterior, la liceu cred că este un lucru pozitiv”.
Andronescu: "Trebuie să aducem programul la 25 de ore pe săptămână."
Întrebată dacă va schimba planurile-cadru pentru gimnaziu și liceu, Ecaterina Andronescu a răspuns: “În mod categoric, da. Trebuie să aducem programul la 25 de ore pe săptămână. A fost aşa în mandatele mele anterioare. N-am înţeles de ce a crescut numărul de ore, pentru că unui copil la 11 ani îi e greu să facă faţă unui program de 32-34 de ore pe săptămână. Care este rezultatul? Îl antagonizăm pe elev faţă de şcoală. Aceasta devine o instituţie pe care el n-o mai vrea, iar asta nu aduce un beneficiu acumulărilor pe care el trebuie să le facă”.
“În primul rând, insuccesul acesta de la clasa a VIII-a m-a dus cu gândul că e posibil ca elevii să nu facă faţă programei. Şi-atunci, poate cu înţelepciune, trebuie să ne uităm la programă şi să scoatem din ea ceea ce îl împovărează pe elev”, a adăugat Andronescu, potrivit edupedu.ro