Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Continuăm investiţiile în comuna Vladimirescu!

Comuna Vladimirescu este cea mai mare şi mai dezvoltată comună din judeţul Arad. Această extindere se datorează faptului că administraţia locală a realizat investiţii importante atât din fonduri proprii, cu …

Comentează 1

Obiceiuri zilnice care afectează creierul: care sunt principalii inamici ai memoriei

Multe din obiceiurile zilnice ale oamenilor le pot distruge creierul. Fără să îşi dea seama, ajung să se simtă obosiţi, nu se pot concentra şi uită diverse lucruri. Specialiştii atenţionează că telefonul, …

Comentează 1

Iohannis intră în joc. Şi-a ales echipa pentru prezidențialele din 2019!

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi cu liberali din aripa fostului PDL şi a vechiului PNL. Şeful statului le-a cerut liberalilor să fie uniţi, în contextul candidaturii sale la alegerile …

Comentează 0

Efectul negativ al telefoanelor mobile, la care puțini se gândesc. Ce spun psihologii

Cercetările arată că atunci când părinții petrec mult timp folosind telefoanele mobile în prezența copiilor, nu sunt cu adevărat prezenți, ceea ce îi poate afecta emoțional puternic pe cei mici.

Comentează 0

Iustin Cionca: „Aradul comemorează astăzi șase ani de când PSD a omorât pasajele de pe Centură!”

Astăzi se împlinesc șase ani de când PSD ar fi trebuit să dea în folosință cele două pasaje de pe centura Aradului, în august 2012. Și sunt tot șase ani de când PSD a omorât aceste …

Comentează 0

Vreme neobișnuită în august. Prognoza meteo pentru toată luna

Vremea va fi mai răcoroasă decât în mod normal în luna august, în mai multe regiuni din țară. 

Comentează 0

3 din 5 nou-născuți nu sunt alăptați la sân în prima oră de viață

Alăptarea la sân în prima oră după naștere este esențială pentru salvarea vieții nou-născuților.

Comentează 1

Crenvurştii, „bombe“ cu sare. Topul celor mai sănătoşi crenvurşti

Crenvurştii din comerţ sunt îmbuibaţi cu sare, reprezentând un adevărat pericol pentru sănătate, în special pentru sănătatea copiilor şi cea a bătrânilor. Aşa arată cel mai recent studiu făcut …

Comentează 0

Fifor s-a molipsit de la Viorica: gafă jenantă în calitate de ministru al apărării. Se impune DEMISIA!

Gafe jenante şi retractări de tot râsul. Dacă tot se complace să fie un subordonat al Viorică Dăncilă şi mâna dreaptă a lui Dragnea, de ce nu ar da şi Fifor cu oiştea-n gard? Problema este că nu dă cu …

Comentează 0

Arădeanul Paul Iovescu, la al 4-lea european din carieră!

La Bratislava a avut loc a 7-a ediţie a Campionatului European de futsal pentru persoanele cu diabet. la competiţia găzduită de capitala Slovaciei Naţionala României a încheiat competiţia pe locul 13 din 17 …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Marijuana, introdusă în aceeași categorie cu paracetamolul. Semnalul dat din Occident

În Statele Unite, marijuana va fi inclusă în aceeași categorie de risc cu steroizii și paracetamolul. Decizia nu înseamnă …

Comentează 0

Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel …

Comentează 0

Flori, fete frumoase și mititei în Piața Avram Iancu

Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram …

Comentează 0

Paradă militară și concert de muzică ușoară în Piața Catedralei

Ziua Administrației Arădene a fost marcată, vineri 17 mai, în Piața Catedralei din municipiu, când s-au sărbătorit 105 ani de la …

Comentează 0

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0