Ministrul Apărării sfidează veteranii de război! Încă o umilință marca PSD
Autorităţile locale şi centrale au plecat în momentul în care veteranii, cei care au luptat în al Doilea Război Mondial, au depus coroane de flori la monumentul eroilor. Totul s-a petrecut miercuri, 14 august, la Monumentul Eroilor Marinari de pe faleza Cazinoului din Constanţa, unde Forţele Navale Române au organizat o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia au fost depuse coroane de flori. La eveniment a participat ministrul Apărării, Gabriel-Beniamin Leş, alături de comandaţi militari şi şefi ai instituţiilor constănţene. Garnizoana Militară Constanţa a invitat un număr de aproximativ 45 de asociaţii, ligi şi ONG-uri, ale veteranilor de război, militarilor în rezervă şi în retragere, veteranilor din teatrele de operaţii şi marinarilor civili, să participe şi să depună coroane de flori. „Nu ne mai umiliţi domnule ministru Beniamin Leş! După depunerea coroanelor din partea Preşedinţiei, Ministerului Apărării Naţionale, autorităţilor locale - Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Primăriei Constanţa - ai structurilor M.Ap.N, MAI şi SRI, organizatorii au anunţat că autorităţile centrale şi locale, împreună cu garda de onoare şi fanfara militară, se vor deplasa la Tribuna instalată pe faleză. Astfel, venerabilul veteran de război,viceamiralul Zamfir Petre, în vârstă de 95 de ani, care a făcut parte din echipajul submarinului Delfinul în cel de al Doilea Război Mondial, nu a putut depune coroana în aceleaşi condiţii ca mărimile de la Bucureşti. La fel ca şi membrii Clubului Amiralilor, cei care au condus destinele Marinei Militare în vremuri de răstrişte”, descrie cele întâmplate miercuri, Remus Macovei, colonel în rezervă. „Care este vina amiralilor, generalilor, ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor în rezervă şi în retragerea, a veteranilor din teatrele de operaţii, pentru care au fost umiliţi să depună coroanele de flori, în anonimat, doar cu un gornist militar şi în absenţa marilor personalităţi de la Bucureşti, în frunte cu domnul ministru”, se mai întreabă colonelul în rezervă.
Sursa: adevarul.ro