Târgul de nunți Petreceri de Vis te așteaptă la Vechiul Cazinou Arad să îți transforme nunta într-un eveniment special !
Vechiul Cazinou Arad este timp de 3 zile raiul celor care își pregătesc nunta. Peste 50 de furnizori din industria de organizări de evenimente din Arad, Timișoara și Ungaria își expun serviciile la târgul Petreceri de Vis, într-un cadru elegant, somptuos.
Ajuns deja la XVII-a ediție, Petreceri de Vis revine după o pauză de 2 ani, într-o formă nouă, cochetă, cu exponenți de seamă din fiecare domeniu – de la rochii de mireasă, costume de mire, săli de evenimente, servicii foto-video, până la servicii pirotehnice sau bijuterii luxoase. Anul acesta viitorii miri care vor trece pragul evenimentului vor fi întâmpinați cu multe oferte și promoții substanțiale oferite de expozanți, valabile doar pe perioada târgului.
Programul evenimentului este următorul:
- Vineri – 15.00-20.00
- Sâmbătă – 11.00-20.00
- Duminică – 11.00-18.00
Detalii puteți regăsi pe pagina de facebook Petreceri de Vis.
Organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Petreceri de Vis este de 17 ani cel mai important eveniment de profil din oraș, de-a lungul anilor reușind să atragă atenția expozanților din județe vecine și chiar din Szeged-Ungaria.
Fiecare ediție a adus publicului îmbunătățiri notabile, anul acesta noutatea fiind locația de desfășurare a evenimentului – Vechiul Cazinou Oraș, o clădire rafinată, luxoasă, emblematică pentru Arad, situată în zona zero a orașului.