Slujba de Înviere a fost oficiată și în acest an de către IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului
După cum a relatat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului: ”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă și-n acest an la Arad.
Doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului: Părintele Arhid. Gheorghe-Iulian Lehaci, consilier economic și Părintele Diac. Bogdan-Gheorghe Noghiu, inspector onorific la Centrul Eparhial, au preluat Sfânta Lumină, sâmbătă seara, de pe Aeroportul Internațional ,,Otopeni”.
Reprezentanții Arhiepiscopiei au fost așteptați pe Aeroportul Internațional din Arad sâmbătă seara în jurul orei 21,00 de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, de către autoritățile locale, reprezentanții Centrului Eparhial și a celor patru protopopiate, persoanele care au susținut financiar aducerea Sfintei Lumini la Arad.
După preluarea Sfintei Lumini de pe Aeroportul Internațional din Arad, reprezentanții arhiepiscopiei și ceilalți membri, au fost întâmpinați de către IPS Părinte Timotei pe platoul din fața Catedralei Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din Arad.”
În continuare IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Învierii la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“.
IPS Timotei i-a chemat pe credincioşi cu îndemnul „Veniţi de luaţi lumină”, apoi, de la lumânările preoţilor s-au aprins, rând pe rând, şi cele ale credincioşilor.
Soborul de preoţi însoţit de credincioşi a înconjurat Catedrala, după care s-a oficiat slujba Învierii, în timpul căreia s-a citit Sfânta Evanghelie şi s-a intonat „Hristos A Înviat din morţi/Cu moartea pe moarte Călcând/Şi celor din morminte/Viaţă dăruindu-le“.
„Am primit cu toţii lumina Învierii de la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o sărbătoare generală. Pentru toată lumea creştină, cea mai importantă. Sfintele sărbători să ne aducă bucurie în suflet, fiecăruia în parte, tuturor celor dragi, dar şi apropiaţilor, celor care sunt departe, în străinătate. Hristos Cel Înviat să fie mereu cel care ne călăuzeşte spre împlinirea oricărui bine, ziditor pentru fiecare şi pentru toţi împreună. Hristos A Înviat!“, a spus IPS Timotei.
Foto: Dragoș Grămadă