Precizări cu privire la validarea semnăturilor din campania “Fără penali în funcții publice”
Ca urmare a numeroaselor reacții apărute în ultima perioadă, atât în presa scrisă, cât și online, în ceea ce privește validarea semnăturilor din cadrul campaniei “Fără penali în funcții publice”, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări:
Pentru a veni în întâmpinarea solicitării USR Arad şi pentru a-i da posibilitatea demarării în cel mai scurt timp posibil, a campaniei ”Fără Penali în funcții publice”, din dorința de a sprijini această inițiativă cetățenească, Primăria Municipiului Arad a avizat amplasarea pe domeniul public a unui stand, pe o suprafaţă de maxim 2 mp, constând în măsuţă, scaun şi umbrelă fără însemne publicitare. Reprezentanții USR Arad nu au ţinut cont de acordul dat de Primăria Arad astfel că, încă de la începutul lunii aprilie, au amplasat pe domeniul public un cort fără obținerea în prealabil a unei autorizaţii de construire, aşa cum prevede legea, ceea ce a determinat acțiunea de demolare a acestuia, după un interval de 3 luni de zile în care cortul a rămas pe domeniul public.
Primăria Municipiului Arad va sprijini în continuare acţiunile civice care presupun implicarea activă a cetăţenilor în viaţa comunităţii sau a ţării, dar numai cu respectarea legilor în vigoare.
În ceea ce privește procedura de atestare a semnăturilor, dosarele au fost predate abia la finele lunii august, funcționarii Primăriei Municipiului Arad depunând eforturi considerabile, dedicand zile de muncă și sacrificând nopți întregi pentru a incheia în cel mai scurt timp procedura de validare a celor peste 20.000 de semnături cuprinse în cele 32 de dosare. Toate aceste semnături au fost verificate de un număr de împuterniciţi ai primarului care au parole de acces în baza de date naţională și în Registrul Electoral. Acesta este argumentul pentru care nu a putut fi implicat în acest demers un număr mai mare de funcţionari, astfel încât verificarea datelor să se realizeze într-un interval de timp mai scurt. Procesul de verificare s-a încheiat încă de vineri, 21 septembrie 2018, drept pentru care reprezentanţii USR Arad au fost invitaţi la ora 14.00, la Serviciul de Evidenţă a Persoanei, pentru a ridica semnăturile atestate. Acest lucru nu s-a întâmplat, cei de la USR neprezentându-se pentru a prelua dosarele.
Un număr mult mai mic de funcționari a gestionat eficient și cu rapiditate verificarea listelor de susținători în favoarea referendumului pentru familie, deoarece datele erau înscrise corect, cu o atenție desăvârșită pentru rigoarea informațiilor. Dacă datele înscrise nu sunt corecte, timpul de căutare în bazele de date crește considerabil, deoarece, pornind de la prezumția de corectitudine, baza de date se interoghează după toate criteriile posibile, în speranța identificării unei persoane reale care ar fi putut semna lista. Decizia de invalidare nu s-a luat cu ușurință, ci cu responsabilitate și respect pentru lege și comunitate.
Conform procesului verbal de predare primire încheiat cu data de 21 septembrie 2018, reprezentanţilor USR Arad li s-a adus la cunoştinţă sinteza principalelor neconformităţi care au dus la decizia invalidării anumitor semnături. Mai mult decât atât, funcționarii Primăriei Municipiului Arad au dat dovadă de indulgență în validarea semnăturilor, nefiind vorba, așa cum se arată în comunicatul USR din data de 24 septembrie 2018, despre invalidare în caz de “lipsa unui prenume, la adresa incompletă sau alte erori de completare a listelor, până la greșeli de legare a dosarelor cu semnături au fost folosite ca motiv”. La nivelul municipiului Arad, nu s-au invalidat situațiile de nume sau adrese incomplete. Au constituit motive de invalidare doar cazurile unor persoane cu domiciliu în altă localitate şi fără reşedinţă în muncipiul Arad, persoane cu domiciliul în altă localitate, deşi în dreptul lor era menţionat un domiciliu din Arad, minori, persoane cu acte de identitate expirate înainte de perioada de referinţă şi/sau CNP eronat, CNP/CI aparţinând altor persoane, persoane care nu au existat şi nu există în bazele de date studiate, adrese inexistente, CNP/CI inexistente sau persoane decedate.
Nici Primăria Municipiului Arad, nici primarul Gheorghe Falcă nu au avut niciun moment intenţia de a bloca iniţiativa cetăţenească “Fără penali în funcții publice”, în condițiile legii și cu respectarea procedurilor în vigoare.