Paiul din ochiul aproapelui sau bârna din ochiul nostru?!
,,Îngenuncheat lângă piciorul patului, ținând capul plecat și mâinile împreunate, murmur rugăciunea de seară. Am zece ani. După o scurtă trecere în revistă a greșelilor de peste zi, mă adresez lui Dumnezeu, Creatorul Atotputernic, cu o solicitare. Ştie că particip cu regularitate la slujbele de la biserică, ştie că sunt un înfocat al împărtășaniei și că Îl iubesc mai presus de toate. Îi cer doar și-L reneg dacă nu provoacă moartea tatii, pe cât posibil într-un accident de mașină. Frâna care cedează pe un drum în pantă, o pojghiță de gheață, un platan, orice I-ar fi mai la îndemână.
- Doamne, Te las pe Tine să alegi ce fel de accident, numai fă ca tata să moară,,.
Am citat primul paragraf din volumul autobiografic "Fiul cel bun", al unuia dintre cei mai valoroși scriitori și filosofi francezi contemporani, Pascal Bruckner. Autorul volumului, pe atunci un copil de 10 anișori, îi cerea cu ardoare în rugăciune bunului Dumnezeu să-i omoare într-un accident de mașină tatăl, lăsând la alegerea Tatălui Ceresc în ce chip să aibă loc accidentul.
Iar dacă cineva ar fi avut atunci curiozitatea să întrebe vreun vecin al familiei Bruckner ce părere are despre CAPUL familiei, cu siguranță ar fi primit răspunsul că domnul inginer de mine Bruckner este un onorabil stâlp al unei tradiționale familii. Numai că între zidurile casei domnul inginer era un despot, un dictator, un tiran.
Și abia târziu, la vârsta de 63 de ani, când a ajuns un scriitor celebru în lumea întreagă, fiul, Pascal Bruckner, găsește forța și curajul de a-și povesti terifianta copilărie.
Sâmbătă, 23 ianuarie, în fața Prefecturii arădene, cinci ONG-uri, coordonate în această acțiune de către pastorul Samuel Caba, au protestat și au înmânat prefectului o petiție privitoare la situația copiilor mai multor familii de români din Norvegia.
Nu pot ca, la rândul meu, să nu mă întreb dacă, în drumul lor spre Prefectură, cele cinci ONG-uri nu i-au zărit cumva prin geamurile mașinilor și pe copiii străzii din Arad, cum trag cu sete din pungile cu aurolac, la fel cum delegația parlamentarilor români plecați în Norvegia se pare că nu are idee de sutele de copii ai străzii, ce mișună ca șobolanii prin catacombele Bucureștiului.
Și chiar dacă, pe termen scurt, ridicolul nu ucide, pe termen mediu și lung, sunt convins că el se contabilizează undeva, și nu numai în Ceruri!
Vasile Zărăndan