Nu-i deloc simplu acasă. "Mă aștept mult mai mult, enorm de mult de la unii jucători"
Dacă în deplasare UTA a adunat maximum de puncte, acasă, după 2 jocuri, arădenii nu au cunoscut încă gustul victoriei. Remiza de ieri cu Mioveni menţine trupa lui Adrian Mihalcea în top, dar e clar că sezonul se anunţă dificil pentru arădeni.
„Nu știu ce să spun după un asemenea meci, pe l-am dominat de la un cap la altul. Am greșit o singură dată și am luat un gol, iar apoi am avut <> ocazii și n-am băgat-o în poartă. Băieții trebuie să înțeleagă că toate echipele care vor veni aici vor juca de maniera asta. Dacă nu putem juca cu presiune, ridicăm mâna sus și ne retragem. Aici e UTA, dacă sunt unii care cred că vrem să jucăm pentru locul 10, să ridice mâna, asta e realitatea. Nu trebuie să avem nici un pic de teamă, dacă au teamă, greșesc, nu au valoare. Teama nu face parte din bagajul unui fotbalist care trage pentru un obiectiv îndrăneț. Am avut azi jucători care … așa, sporadic, sporadic…, și asta mă deranjează cel mai mult. Mă aștept mult mai mult, enorm de mult de la unii jucători, sunt datori față de acest club. O să am discuția mea cu ei, mă aștept la mult mai mult, vom vedea ce vom face. Avem nevoie de un lot competitiv, când unul nu merge bine, avem nevoie de oameni care pot să-i suplinească”, a fost mesajul tehnicianului „Bătrânei Doamne".