Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș a fost finalizat; CJA a majorat patrimoniul instituţiei cu 27,5 milioane de lei
Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș este finalizat, fiind construit de Consiliul Județean Arad cu fonduri proprii și cu fonduri provenite prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În urma ședinței de ieri, consilierii județeni au votat majorarea patrimoniului instituției cu 27,5 milioane de lei, cât este valoarea investiției, iar Consiliul Județean a dat în administrare clădirea și dotările Spitalului Județean Arad.
„Avem un spital nou, modern, adecvat actualelor cerințe medicale. Este unul dintre cele trei spitale noi, construite de către Consiliul Județean în ultimii ani. Avem un spital TBC nou, urmează să finalizăm lucrările la Oncologie, iar în pregătire este Complexul Pediatric, un proiect de 93 de milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În cadrul investiției de la Căpâlnaș sunt incluse nu doar clădirea propriu-zisă, terenul și celelalte elemente de infrastructură, ci și dotările cu mobilier și echipamente medicale”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Noul spital pentru pacienți cu probleme psihiatrice este compus din demisol, parter și etaj, cu o suprafață totală de 5.385 mp. și are 75 de paturi. De asemenea, are o curte destinată activităților recreative, prin programe de terapie ocupațională.