Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Judecătoarea din Arad pusă la zid de presă își retrage candidatura pentru CSM

Judecătoarea Lavinia Nicoleta Coțofană, din Curtici, a fost cel mai mediatizat candidat pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Presa națională a scos, însă, în prim plan averea fabuloasă a acesteia și faptul că a fost ofițer SRI o lungă perioadă de timp.

Judecătoarea din Arad pusă la zid de presă își retrage candidatura pentru CSM
Comentează 2

În urma presiunilor create de mediatizarea sa în mod defavorabil, dar și urmare unor neînțelegeri cu conducerea Judecătoriei Arad, pe care o acuză că a supravegheat-o în instituție, Lavinia Nicoleta Coțofană a decis să își retragă candidatura. Ea a emis un comunicat de presă, pe care îl redăm integral mai jos:

Comunicat de presă

Urmare a linşajului mediatic la care am fost supusă în ultimele două zile, linşaj care nu are nicio bază factuală reală, fiind deja ”etichetată şi condamnată”, având pe deplin convingerea că imaginea sistemului judiciar nu poate şi nu trebuie să fie afectată – chiar dacă pe deformări crunte ale realităţii – subsemnata judecător Lavinia Nicoleta Coţofană – judecător în cadrul Judecătoriei Arad, înţeleg ca astăzi 12 august 2016 să renunţ la candidatura mea pentru demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.  Am luat această decizie, în special, ca urmare a emisiunii ”Exces de putere” de la Antena 3 din data de 11 august a.c., orele 21.00 – 23.00, moderată de Oana Stancu Zamfir şi Adrian Ursu, în care intenţia ”jurnalistică”, în opinia mea, a devenit evidentă: afectarea independenţei Justiţiei prin acreditarea ideii eronate că SRI se implică în actul de justiţie şi, în consecinţă, nu am avea o justiţie independentă şi imparţială.

Anterior acestui comunicat privind retragerea candidaturii, Coțofană a postat pe pagina sa de Facebook un alt comunicat, privind conflictul pe care-l are cu șefii de la Arad:

Subsemnata judecător Lavinia Nicoleta Coțofană, față de comunicatul de presă emis de domnul Bradin Flavius Virgiliu – Președinte al Judecătoriei Arad, pentru o corectă informare a opiniei publice se impun următoarele precizări:
Comunicatul de presă al domnului Președinte Bradin a fost în fapt generat de o știre apărută pe portalul Lumea Justiției.ro la data de 07 august 2016 la rubrica ”Vorbe de fumoar” sub titlul ” Candidată la CSM, supravegheată fără mandat” cu următorul conținut: ”Este incredibil ce s-a întamplat la Judecătoria Arad. Pare greu de crezut, dar o judecătoare a fost filată și supravegheată cu o cameră existentă pe holul instanței, dar îndreptată spre biroul ei. Este vorba despre judecătoarea Nicoleta Lavinia Coțofană, candidată la alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Iar supravegherea judecătoarei Coțofană a fost confirmată chiar de catre presedintele instantei. Pentru ca lucrurile să fie mai grave, trebuie să spunem că filajul la Coțofană a fost facut fără mandat. Cât despre imagini, acestea au fost folosite într-o acțiune declanșată de Inspecția Judiciară împotriva judecătoarei, culmea, la scurt timp după ce Nicoleta Lavinia Coțofană a sesizat parchetul privind un posibil caz de deturnare a fondurilor alocate ajutorului public judiciar în care ar fi implicați mai multi avocați, caz de care ar fi știut inclusiv anumiți membri ai CSM. O coincidență interesantă... Vă vom prezenta in curând, pe larg ceea ce s-a întamplat la Judecătoria Arad, precum și detalii referitoare la posibilele infracțiuni descoperite de judecătoarea Coțofană. Altfel, nu putem să nu observăm cât de ironică este viața. Nicoleta Lavinia Coțofană a ajuns să fie supravegheată fără mandat, asta în condițiile în care, înainte de a intra in magistratură, judecătoarea a activat în SRI.”
Buna credință ne obligă să observăm că subsemnata nu am pretins nimic în sensul celor afirmate de domnul Bradin.
Faptul că există camere într-o instituție publică este firesc pentru protejarea spațiilor respective. Nefiresc și ilegal este extragerea de imagini cu un anumit judecător fără existența unui mandat de supraveghere conform prevederilor legale. Ori, ceea ce am afirmat eu în spațiul public, după apariția materialului de presă mai sus invocat, este că Președintele Judecătoriei Arad, dl. Bradin, a dispus extragerea și folosirea informațiilor video cu activitatea subsemnatei, stocate pe DVR, deci în fapt o veritabilă supraveghere tehnică, în lipsa existenței unui mandat. Acest lucru este ilegal. Tribunalul Arad a confirmat la data de 03 august a.c., printr-un înscris oficial, inexistența vreunui mandat de supraveghere a subsemnatei, document pe care îl atașez prezentului comunicat.
Tot buna credință l-ar fi obligat pe domnul Președinte Bradin să facă precizări și cu privire la motivația reținută în materialul de presă invocat, referitor, la deturnarea de fonduri care a dus la limitarea accesului la justiție al multor justițiabili care ar fi fost îndreptățiți la ajutorul public judiciar.
Cu convingerea că informațiile comunicate sunt de natură să clarifice problematica aflată în dezbatere publică, iar acțiunile ilegale vor fi soluționate conform prevederilor legale, vă solicit să luați act de poziția subsemnatei.

CITEȘTE ȘI: O judecătoare din Arad este cel mai bogat candidat pentru CSM. Are bijuterii de un sfert de milion de euro

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite