Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și-a prezentat obiectivele pentru a doua parte a anului

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze se anunță a fi din nou o prezență activă în peisajul arădean. Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului, a vorbit astăzi depre volumul al IV-lea al lucrării „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, care așteaptă să vadă lumina tiparului, despre simpozionul care a dat numele cărții și care anul acesta va ajunge la ediția a VI-a, despre expoziția foto Made in China organizată de Foto Club Pro Arad, dar și despre cartea „China și România. Dialoguri între civilizații și schimburi culturale”, care va fi publicată de Ambasada Republicii Populare Chineze la București.

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și-a prezentat obiectivele pentru a doua parte a anului
Comentează 0

„Volumul al IV-lea al cărții «Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» e finalizat și așteaptă să intre la tipar. Cuprinde textele a peste 40 de lideri de opinie din Arad, cele mai multe pagini aparținând presei care a scris despre activitatea Forumului. În peste 500 de pagini, ziariști, istorici, medici, profesori din învățământul universitar și preuniversitar, filosofi, manageri își exprimă punctele de vedere cu privire la civilizația chineză și dialogurile româno-chineze. Acest volum nu trebuie să moară. Cartea așteaptă să fie finațată de Centrul Municipal de Cultură Arad”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Simpozionul, la începutul lunii noiembrie

În continuare, aceasta susține că anul acesta va avea loc cea de a VI-a ediție a simpozionului internațional „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”. Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze îşi propune să-l organizeze la începutul lunii noiembrie, acesta urmând să aibă loc sau online, sau cu distanţare, în funcţie de evoluţia sau involuţia pandemiei. „Avem cereri de participare şi din alte judeţe, astfel încât urmează să face o selecţie a lucrărilor care vor fi prezentate. Nu este un simpozion ştiinţific, dar are o ţinută elevată de abordare şi de prezentare. Este o manifestare care a prins deja foarte bine în Arad şi s-a impus prin prezeţa tuturor oficialităţilor locale”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Expoziţie de anvergură cu invitaţi de marcă

În ceea ce priveşte expoziţia foto Made in China, aceasta va avea loc pe 18 septembrie, organizată de Foto Club Pro Arad, la iniţiativa artistului fotograf Nelu Scripciuc. Printre invitaţi se numără Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Eugen Negrea şi preşedintele Foto Club Varadinum Oradea, Ovi D. Pop. „Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze e copartener al Foto Club Pro Arad în organizarea acesetui eveniment, care va avea loc în curtea Muzeului de Artă”, a ţinut să precizeze prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Mai trebuie spus că reprezentanţii Forumului au fost invitaţi să scrie alături de personalităţile care vor da viaţă volumului „China și România. Dialoguri între civilizații și schimburi culturale”, ce urmează să fie publicat de Ambasada Chinei.

În încheiere, Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio i-a mulţumit preşedintelui Forumului pentru buna colaborare. „Vreau să vă mulţumesc pentru buna colaborare şi să vă felicit pentru realizarea celui de al IV-lea volum al cărţii «Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» unde toate membrele Con Brio au lucrări publicate. Felicitări şi vă stăm alături”, a încheiat Ana Maria Dragoş.

 

Articole asemanatoare