Eşec, nu tragedie. „Facem sistemul să funcţioneze cu jucătoarele care le avem şi cu bugetul de care dispunem”
E greu să spui după un eşec faptul că ai o oarecare mulţumire vizavi de ce s-a întâmplat. Dar când ne gândim că Univ Goldiş ICIM Arad a jucat de la egal la egal cu o Universitate Cluj net superioară ca buget, iar pe hârtie, şi ca lot, eşecul nu e atât de dureros. Doar un pic frustrant, pentru că nu s-a profitat de acea „fereastră” de care pomenea antrenoru Stacey Nolan în săptămâna premergătoare disputei.
„A fost cel mai bun meci al nostru de până acum, şi dacă mi-e permis, una din cele mai dulci înfrângeri. Am jucat împotriva unei echipe cu un buget de campioană, si care are şanse clare, după lotul de care beneficiază, să candideze la câştigarea celor 2 competiţii interne. Daca am sta mai bine la valoarea jucătoarelor românce am avea un cuvânt mult mai consistent de spus în configuraţia clasamentului.
Încet-încet facem sistemul să funcţioneze cu jucătoarele care le avem şi cu bugetul de care dispunem. Aşteptăm şi prima victorie atât de necesară, ca o injecţie de energie morală de care avem nevoie. Suntem pe drumul cel bun, dar încă mai e mult de muncă, iar dacă ar exista încă cineva dispus să ne ajute financiar atunci am putea probabil să ne gândim la încă o achiziţie de valoare care ar schimba mult lucrurile din punct de vedere al rezultatelor. Chiar dacăam pierdut în primele 2 etape, eu sunt mulţumit de atitudinea fetelor, mai ales că am întâlnit 2 echipe valoroase”, a spus preşedintele clubului arădean, Marcel Urban.