Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DISCUȚIA SECRETĂ - mai mult decât literatură

DISCUȚIA SECRETĂ - mai mult decât literatură
Comentează 1

Ediția a IV-a, Arad, 8-11 iunie 2017. Discuția secretă, festivalul arădean de literatură, începe la Arad joi, 8 iunie.

A patra ediție a festivalului aduce la Arad treizeci și șase de invitați și are o structură nouă, care subminează oarecum titulatura „festival de literatură” a Discuției secrete.

În primul rând, e vorba de noua secțiune cinema a festivalului, care propune întâlniri cu autori ai unor romane ecranizate (Cezar Paul-Bădescu, Adrian Schiop), cu regizori-scenariști (Titus Muntean, Cristi Puiu), cu regizori cunoscuți pentru ecranizarea unor texte literare (Iosif Demian, Lenny Abrahamson). O coincidență frumoasă este că Lenny Abrahamson, regizorul multipremiatelor Room (Oscar, Globul de aur, BAFTA etc.) și  Frank (British Independent Films, Dublin Film Critisc etc.) așează Moartea domnului Lăzărescu (Cannes - Un certain regard, TIFF etc) în topul personal al celor mai bune filme ale tuturor timpurilor și că cei doi regizori se întâlnesc la Arad.

Filmele proiectate în cadrul Discuției secrete sînt:

Ana, mon amour, de Călin Netzer, fragmente de film proiectate în oglindă cu lectura autorului romanului Luminița, mon amour, Cezar Paul-Bădescu.

Caravana cinematografică, de Titus Muntean, ecranizare după Ioan Groșan.

Adam and Paul, lungmetrajul de debut al lui Lenny Abrahamson.

Baloane de curcubeu, de Iosif Demian, ecranizare după Fănuș Neagu, un film care își câștigă în ultimul timp statutul de film-cult al cinematografiei românești.

Moartea domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu.

Majoritatea invitaților rămân totuși scriitorii, tinerii scriitori mai exact, cei care dau profilul standard al festivalului. În ordinea în care vor citi în cele patru zile ale festivalului, acești scriitori sunt: Alin Ioan, Alex Văsieș, Ștefan Baghiu, Olga Ștefan, Vlad Drăgoi, Cosmina Moroșan, Vlad Moldovan, Ionuț Chiva, Eugen Rogojan, Andrei Doboș, Tudor Ganea, Ioana Bradea, Philip Ó Ceallaigh, Bogdan Coșa, Liliana Corobca, Augustin Cupșa, Lavinia Braniște, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Furtună, Cristina Ispas, Ruxandra Novac, Dmitri Miticov, Ionelia Cristea, Rareș Moldovan.

Mulți dintre acești scriitori vin cu cărți noi la Discuția secretă: Tudor Ganea – Miere (roman, Polirom), Ioana Bradea – Înalt este numele tău (roman, Humanitas), Bogdan Coșa – Ultraviolență (roman, Polirom), Liliana Corobca – Caiet de cenzor (roman, Polirom), Bogdan-Alexandru Stănescu – Copilăria lui Kaspar Hauser (roman, Polirom), Vlad Drăgoi – Sergio Leone (poezie, Charmides), Vlad Moldovan – Glitch (poezie, Charmides), Cosmina Moroșan – Beatitudine, eseu politic (poezie, Nemira), Andrei Doboș – Spiro (poezie, Charmides), Lavinia Braniște – Rostogol păzește pepenii (carte pentru copii, Arthur).

Lavinia Braniște va susține și una dintre secțiunile noi ale festivalului, cea dedicată copiilor. Împreună cu scriitoarea Gabriella Eftimie și cu ilustratoarea Anca Smărăndache, va realiza un atelier creativ pentru copii, atelier în urma căruia va fi editată o carte scrisă și ilustrată de cei mici.

Aspiranții maturi la statutul de scriitor, dar și scriitorii deja exersați, sunt invitați la masterclass-ul de scriere creativă susținut, pe perioada festivalului, de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Alte evenimente integrate festivalului sunt: one man show-ul scriitorului și actorului Silviu Gherman, concertul Danaga și lansarea EP-ului Spiro, născut din colaborarea lui Danaga cu poetul Andrei Doboș, ca și sesiunile muzicale nocturne susținute de scriitori/muzicieni: Ovidiu Chihaia, Dispars, Cosmina Morfolina, Ștefan Baghiu.

Visul e acela de a face din Discuția secretă un festival de festivaluri. De aici multiplicarea genului de evenimente adăugate miezului literar: cinema, muzică, stand up comedy, ateliere pentru copii. Totul într-un concept de feel good festival, așa cum îl descriu în invitațiile transmise de cele mai multe ori scriitorilor, acum cineaștilor străini. Mi-a rămas asta de la prima ediție, cum, la plecare, în ultima zi a festivalului, Mircea Cărtărescu și David Berman mi-au spus amîndoi același lucru: M-am simțit ca în vacanță”. - Cătălin Lazurca, selecționerul festivalului.

Ca ultim moment al ediției de anul acesta, în 11 iunie festivalul Discuția secretă va găzdui lansarea volumului Dacă nu o viață liniștită, atunci măcar o viață lentă (antologie, EUV). Cartea conține texte semnate de autori invitați de-a lungul timpului la festival, majoritatea dintre ei aparținând nucleului dur al grupului de scriitori care a dat și numele festivalului.

Festivalul Discuția secretă este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și GMMC. Partener: HIGP Sprijin pentru excelență. Sponsori: CICOR, Opel Grup West, Centrul de Afaceri Maris, Volanul SA.

Centrul Municipal de Cultură Arad

cmca.ro

discutiasecreta.ro

 

Vă invităm să regăsiți mai jos lista completă a invitaților la Discuția secretă 2017, precum și programul complet al festivalului

INVITAȚI

Lenny Abrahamson

Cristi Puiu

Monika Abrahamson

Iosif Demian

Titus Muntean

Adrian Schiop

Philip Ó Ceallaigh

Cezar Paul-Bădescu

Bogdan-Alexandru Stănescu

Tudor Ganea

Augustin Cupșa

Olga Ștefan

Alex Văsieș

Ștefan Baghiu

Liliana Corobca

Ioana Bradea

Vlad Drăgoi

Lavinia Braniște

Gabriella Eftimie

Anca Smărăndache

Alin Ioan

Eugen Rogojan

Vlad Moldovan

Andrei Doboș

Cosmina Moroșan

Rareș Moldovan

Ionuț Chiva

Ruxandra Novac

Dmitri Miticov

Bogdan Coșa

Cristina Ispas

Ionelia Cristea

Silviu Gherman

Ovidiu Chihaia

Cătălin Furtună

Danaga

 

PROGRAMUL COMPLET 8-11 IUNIE

 

JOI 8 iunie

 

Cinema Arta

Ora 18.30 Silviu Gherman show

Ora 20.00 Luminița/Ana, mon amour, lectură/proiecție în oglindă cu Cezar Paul-Bădescu

 

Cafeneaua literară Joy's

Ora 22.00 Lecturi:

Alin Ioan • Alex Văsieș • Ștefan Baghiu • Olga Ștefan • Vlad Drăgoi • Cosmina Moroșan • Vlad Moldovan • Ionuț Chiva • Ovidiu Chihaia

 

VINERI 9 iunie

 

Preparandia

15.00-17.00 Atelier creativ pentru copii cu

Lavinia Braniște • Gabriella Eftimie • Anca Smărăndache

 

Biblioteca județeană

15.00-17.30 Master class de scriere creativă cu

Bogdan-Alexandru Stănescu

 

Cinema Arta

Ora 17.30 proiecție: Caravana cinematografică,

Q&A Titus Muntean

Ora 20.00 proiecție: Adam and Paul, Q&A Lenny Abrahamson

 

Cafeneaua literară Joy's

Ora 23.00 Lecturi:

Eugen Rogojan • Andrei Doboș • Tudor Ganea • Ioana Bradea • Philip Ó Ceallaigh

urmate de concert Danaga

 

SÎMBĂTĂ 10 iunie

 

Preparandia

10.00-12.00 Atelier creativ pentru copii cu Lavinia Braniște • Gabriella Eftimie • Anca Smărăndache

Biblioteca județeană

11.00-13.00 Master class de scriere creativă cu Bogdan-Alexandru Stănescu

 

Cinema Arta

Ora 17.30 proiecție: Baloane de curcubeu, Q&A Iosif Demian

Ora 19.30 proiecție: Moartea domnului Lăzărescu, Q&A Cristi Puiu

 

Cafeneaua literară Joy's

Ora 23.00 Lecturi:

Bogdan Coșa • Liliana Corobca • Adrian Schiop • Augustin Cupșa • Bogdan-Alexandru Stănescu

urmate de concert: Ștefan Baghiu• Dispars • Cosmina Morfolina

 

DUMINICĂ 11 iunie

 

Ștrand Neptun /Ratio Beach

Ora 11.30 Lansare de carte:

"Dacă nu o viață liniștită, atunci măcar o viață lentă":

Cătălin Furtună • Cristina Ispas • Ruxandra Novac • Dmitri Miticov • Ionelia Cristea • Rareș Moldovan

Garden Party – închiderea festivalului

Intrarea este liberă la toate evenimentele, cu excepția atelierelor și cursurilor, pentru care organizatorii realizează o selecție a participanților.


Scrie un comentariu

trimite