Controversatul om de afaceri Adrian Luca, motiv de neparticipare la vot în CLM
Deși la sfârșitul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal de luna aceasta, care a avut loc marți, viceprimarul Călin Bibarț își manifestă speranța că nu va mai avea loc nicio ședință până în luna aprilie, n-a fost să fie. Pentru ziua de astăzi a fost convocată o altă ședință extraordinară.
Pe ordinea de zi au fost opt proiecte, pe care le prezentăm în cele ce urmează.
1. Proiect de hotărâre nr. 177/2019 privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad- iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 176/2019 pentru aprobarea Listei cu asociațiile de proprietari care au hotărât accesarea schemei de finanțare a lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din Municipiul Arad conform Hotărârii nr. 238/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad și modalitatea de finanțare a lucrărilor de investiție - iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 60/2018 privind aprobarea Studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile și exploatarea Stației de Sortare Arad, din cadrul Sistemului Integrat de Gestiune a Deșeurilor din Judetul Arad- iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 38/2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Regulamentului Local de Urbanism (RLU): Zonă producție nepoluantă și servicii, amplasament extravilan municipiul Arad, DN 79, CF nr. 345576, CF nr. 345572, CF nr 345569, CF nr. 345582, CF nr 345583, CF nr. 345570, CF nr. 345573, CF nr. 345577, CF nr. 350210, CF nr. 350209, CF nr. 342922, CF nr. 342921, CF nr. 344919, CF nr 344923, beneficiari: SC Von Meister SRL, SC Libra Office IND SRL, SC Rodspectra SRL, Nedescu Călin și Dana - iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 93/2018 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU): ”Construire Supermarket LIDL”, amenajare teren și accese carosabile, amplasare panouri publicitare și totem, împrejmuire proprietate, organizare de șantier, municipiul Arad, intravilan Municipiul Arad, str. Petru Rareș nr. 118, Calea Zimandului nr. 3/A, extravilan, str. Petru Rareș FN, pe parcelele identificate prin C.F. nr. 340427, 340433, 340446, beneficiar SC LIDL Romania SCS - iniţiativa primarului
6. Proiect de hotărâre nr. 94/2018 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU): Construire sediu firmă, service autocamioane și parc logistic - Zonă servicii şi depozitare, extravilan Municipiul Arad, adiacent DJ 709, Arad – Șiria, beneficiar SC Pet JPS Trans SRL- iniţiativa primarului
7. Proiect de hotărâre nr. 107/2018 privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU): ”Zonă servicii, comerț și industrie”, Zona Industrială Nord Municipiul Arad, Județul Arad, teren intravilan, pășune și ape stătătoare, conform C.F. nr. 344346, 338590, 338656, 347804, 349581, 347777-Arad, C.F. nr. 349580-Arad, C.F. nr. 338770-Arad, C.F. nr. 347799, 347776, 347778, 347805, 347934, 347803, 347784, 347937, 347488, 348668-Arad beneficiari: Luca Petru-Adrian, S.C. Ronde Bosse Art S.R.L. și Municipiul Arad- iniţiativa primarului
8. Proiect de hotărâre nr. 113/2018 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU): Zonă logistică, sediu administrativ, depozitare, comerț/servicii, intravilan municipiul Arad, DJ 682 Arad – Zădăreni stânga, pe parcelele identificate prin extras CF nr. 313121 și CF nr. 350200, Județul Arad, beneficiar SC West Promotion SRL- iniţiativa primarului
Ședință pentru bazinul de polo
În debutul ședinței, Călin Bibarț a ținut să facă câteva precizări. Acesta susține că ședința de astăzi a fost convocată pentru bazinul de polo, având în vedere că „s-a finalizat celebrul protocol”, bazinul fiind predat Primăriei de Ministerul Dezvoltării, „și nu vrem să-l ținem cu lacătul pe ușă”. Era vorba despre primul punct de pe ordinea de zi, care a trecut în unanimitate, la fel cum s-a întâmplat și cu punctul doi.
Studiul care s-a piedut pe... internet
La punctul trei însă, cel cu privire la „aprobarea Studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile și exploatarea Stației de Sortare” au început discuțiile, consilierul Ionel Ciupe atrăgând atenția că el nu a primit studiul pe mail, drept pentru care nu îl poate vota. În replică, reprezentanții Primăriei au făcut dovada că studiul cu pricina a fost trimis tuturor consilierilor, iar Călin Bibarț a menționat că important este finalul, autorii studiului propunând concesionarea activității de sortare. În cele din urmă, proiectul a trecut, cu 11 voturi pentru, șapte abțineri, iar un consilier nu a participat la vot.
Următorul proiect a trecut, de asemenea, în unanimitate, însă la punctul cinci au fost din nou discuții, Gheorghe Săplăcan plângându-se că în Arad se fac prea multe supermarketuri. De data aceasta, replica a venit din partea ambilor viceprimari, Călin Bibarț susținând că Primăria nu construiește niciun supermarket, își dă doar acordul, iar Levente Bognar a ținut să menționeze, în condițiile în care supermarketul urmează să fie amplasat în Grădiște, că în cadrul întâlnirilor cetățenești pe care le-a avut cu oamenii din zonă, aceștia au solicitat construirea unui supermarket. La final, au fost 12 voturi pentru, șase împotrivă și o abținere.
PUZ și RLU pentru Adrian Luca
Punctul șase a trecut în unanimitate, pentru ca punctele șapte și opt să treacă cu doar 11 voturi pentru. În ceea ce privește punctul șapte, cel care viza aprobarea unui PUZ și a unui Regulament Local de Urbanism care îl au ca beneficiar pe controversatul om de afaceri Adrian Luca, pe lângă cele 11 voturi pentru, au mai fost înregistrate cinci voturi împotrivă, două abțineri, iar un consilier nu a participat la vot. Este vorba despre Gheorghe Săplăcan, care este și directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad (Stațiunea de la Ceala). Acesta a ținut să menționeze că nu participă la vot din cauză că „stațiunea are tot felul de probleme cu domnul Luca”.