CJA şi Primăria Arad vor colabora pentru a-i prinde pe transportatorii care îşi încarcă camioanele peste tonaj şi distrug drumurile
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor colabora pentru realizarea de acțiuni comune privind activitatea de control a traficului. Acțiunile se vor face prin intermediul Biroului Control Utilizare Drumuri Județene din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Arad și de organele de control ale Direcției Generale Poliția Locală Arad, pe sectoarele de drumuri județene situate în extravilanul municipiului Arad.
În cadrul acțiunilor de control se vor avea în vedere verificarea respectării masei maxime admise pe osie, informarea reciprocă între instituții privind dispozitivele din teren şi situația operativă la zi.
„Este nevoie de acțiuni comune, la nivelul administrațiilor, pentru a conștientiza faptul că utilizarea neconformă a drumurilor aduce prejudicii nu doar participanților la trafic, ci societății în general. Se investesc sume mari în reabilitarea sau refacerea drumurilor, iar depășirea cantităților de materiale ce sunt transportate provoacă degradarea lucrărilor. Trebuie luate măsuri pentru a elimina practicile transportatorilor de a supraîncărca marfă, de a depăși masa și gabaritul prevăzute de legislația în vigoare. Vorbim despre un fenomen infracțional și de aceea creșterea ritmului controalelor se impune cu prioritate”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.