Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Actual

Inundaţii catastrofale în Louisiana: 20.000 de persoane, blocate de ape, 5 morţi

Președintele american Barack Obama a declarat statul Louisiana "calamitat", după inundații soldate cu cel puțin cinci morți, transmite Reuters. Măsura a fost luată duminică, după ce șeful statului s-a …

Comentează 0

Ziua Marinei, sărbătorită cu mare fast la malul Mării Negre

Astăzi este Ziua Marinei, iar pe malul Marii Negre se anunță cel mai mare spectacol naval. Aproape 3.000 de marinari, civili sau militari, și peste 20 de nave vor defila pentru turiștii adunați acolo. Din program nu lipsesc …

Comentează 0

Forduleţ lovit de tren sub clar de lună

În seara zilei de duminică, 14 august, când luna prelua sfioasă lumina discului solar şi o pogora apoi democratic pe Planeta Pământ, deopotrivă peste cei drepţi şi peste păcătoşi, cum ar zice inspirat …

Comentează 3

Şi a fost iar Color Fight la Atrium Mall cu Antonia & Alex Velea

În seara de duminică, 14 august, spre deliciul adolescenţilor (şi nu numai) Atrium Center a organizat cea de a doua ediţie a COLOR FIGHT, eveniment la al cărui farmec & culoare şi-au adus aportul …

Comentează 2

La OBOR, printre haine, ghete şi mititei, mânca-ţi-aş ...

Odată cu plecarea primelor păsări călătoare în Piaţa OBOR au sosit (aduse de fraţii noştri călători) cele dintâi colecţii TOAMNĂ-IARNĂ ale ţarului modei franţuzeşti, Karl …

Comentează 2

Prolog la Noaptea Dj-ILOR - Ghioroc Summer Fest 2016

Fotoreportaj: Prolog la Noaptea Dj-ILOR - Ghioroc Summer Fest 2016 !!!

Comentează 1

„Dacă nu auziți tobele RĂZBOIULUI, înseamnă că sunteți surzi!” Semnalul de alarmă care dă fiori

La New York, in Statele Unite ale Americii – Henry Kissinger, fostul secretar de stat din era Nixon, dezvăluie ceea ce se întâmplă în acest moment în lume şi în special în Orientul …

Comentează 1

Vremea se schimbă din nou. Prognoza meteo până de Sfânta Maria

Weekendul începe cu mai puține ploi decât vineri, dar temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal în această perioadă. Începând de duminică, vremea se va încălzi …

Comentează 0

Zi de doliu naţional. Regina Ana a României, condusă sâmbătă pe ultimul drum

Sâmbătă, 13 august, este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Reginei Ana. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Guvern. Regina Ana va fi înmormântată …

Comentează 0

Maya Baranyai, vernisaj reuşit la CĂRTUREŞTI

În după-amiaza zilei de vineri, 11 august, ospitaliera Librărie CĂRTUREŞTI (Atrium Mall, etajul II), a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a  tinerei Maya Baranyai, elevă la …

Comentează 2

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Marijuana, introdusă în aceeași categorie cu paracetamolul. Semnalul dat din Occident

În Statele Unite, marijuana va fi inclusă în aceeași categorie de risc cu steroizii și paracetamolul. Decizia nu înseamnă …

Comentează 0

Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel …

Comentează 0

Flori, fete frumoase și mititei în Piața Avram Iancu

Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram …

Comentează 0

Paradă militară și concert de muzică ușoară în Piața Catedralei

Ziua Administrației Arădene a fost marcată, vineri 17 mai, în Piața Catedralei din municipiu, când s-au sărbătorit 105 ani de la …

Comentează 0

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0