ABC la aeroport 2017 a fost un succes răsunător!
„Festivalul Open Air Festival-ABC la aeroport a fost un real succes. Peste 7000 de participanți au fost prezenți în fiecare zi a evenimentului. Am avut alături de noi iubitori ai muzicii din București, Cluj, Oradea, Timișoara, chiar și din Bacău.
Ne-am dorit ca prin acest eveniment Aradul să devină un nucleu al tinerilor și al muzicii bune. După cum ați văzut, cei care ați fost la ABC, tinerii au petrecut până dimineață, s-au bucurat de stilurile muzicale diversificate care au răsunat pe cele 5 scene.
Publicul a fost în delir la concertele celor de la Paraziții, Subcarpați, Zdob si Zdub, BUG Mafia, Taxi, Omul cu Șobolani și Alternosfera. Ne-am dorit să promovăm în cadrul acestui festival, pe lângă nume consacrate și artiști locali, debutanți.
Acest eveniment a însemnat pentru noi multă muncă, efort și sincronizare, pentru că au existat momente când simțeam că suntem contracronometru. Însă am reușit să creăm un eveniment de succes datorită efortului întregii echipe.
Astfel că le mulțumesc co-organizatorilor Bogdan Iorgovan și Mihai Moldovan pentru tot ceea ce au facut astfel încât ABC la aereoport 2017 să fie un succes, Primăriei Arad, Centrului Municipal de Cultură Arad și Centrului Județean de Voluntariat pentru sprijin. Le mulțumim din suflet tuturor voluntarilor care s-au implicat în organizare, știm că nu a fost deloc ușor. De asemenea apreciem ajutorul reprezentanților mass-media pentru promovarea și mediatizarea întregului eveniment” a declarat Glad Varga, organizator Open Air Festival-ABC la aeroport.