2 IUNIE ZIUA NAȚIONALĂ A ADOPȚIEI
2 iunie, Ziua Naţională a Adopţiei, este o zi specială pentru acei copii speciali și pentru părinții lor adoptivi care le-au oferit acestora șansa unui nou început, într-o nouă familie, care îi înconjoară cu dragostea și căldura pe care numai un părinte o poate dărui.
În județul Arad numărul adopțiilor cunoaște, de la an la an, o creștere. În prima jumătate a anului 2022, DGASPC Arad, prin Serviciul Adopții, a înregistrat următoarele date:
- Nr. familii atestate - 20 de familii atestate
- Nr. copii încredințați /încuviințări în vederea adopției - 23 de copii, din care 16 copii încredințați în vederea adopției, 7 copii pentru care s-a încuviințat adopția.
- Nr. cereri de adopție depuse, aflate în lucru - 22 de familii
- Nr. familii interesate de procesul de adopție, care au beneficiat de informarea prealabilă din partea specialiștilor din cadrul Serviciului Adopții din subordinea DGASPC Arad - 28 familii.
Cei care doresc informații despre procedura adopției și își doresc să devină părinții unui copil aflat în sistemul de protecție, pot obține informații la sediul DGASPC Arad - Serviciul Adopții, Arad, Str.1 Decembrie 1918, nr.14 sau la telefon 0257/210055.