Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

150 de basarabeni, în vizită la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad

150 de basarabeni, în vizită la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad
Comentează 1

*Lansare de carte: Blocaţi în labirint”, de George Simion

Peste 150 de basarabeni au vizitat, sâmbătă, 5 august 2017, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, Campusul Universitar, precum şi obiective turistice din municipul Arad. Vizita se înscrie în programul “Să ne cunoaştem ţara” şi a fost posibilă în urma colaborării dintre Departamentul Centenar şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, în cadrul manifestărilor «Aradul Centenar (1918-2018)», prin Muzeul Memorial Universitar “VASILE GOLDIȘ”.   

Un eveniment deosebit s-a desfăşurat în “Aula Magna Universitaria”, unde prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Complexului Universitar ”Vasile Goldiş” şi lect. univ. dr. Stelean Boia au susţinut conferinţele “De la 27 martie la 1 decembrie 1918 - rolul arădenilor în realizarea Unirii celei Mari” şi „Personalitatea lui Vasile Goldiș”, reflectate cu exponate din cadrul Muzeului Memorial Universitar „VASILE GOLDIȘ.

În cadrul manifestării a avut loc şi lansarea de carte "Blocaţi în labirint”, în prezenţa autorului George Simion, care subliniază necesitatea unirii Republicii Moldova cu România, dar şi alte aspecte ale politicii duse de Guvernul de la Chişinău.

Oaspeţii basarabeni şi-au exprimat intenţia de a reveni la UVVG pentru a cunoaşte mai îndeaproape importanţa Corifeilor Marii Uniri în actul unirii tuturor românilor, precum şi a se înscrie la studii universitare din cadrul Universităţii. ”La noi acasă, mă simt captivă, deoarece interesul unora ne împiedică să ne autocunoaştem. Suntem săraci în ceea ce priveşte istoria înaintaşilor, care au realizat unirea neamului nostru. Aş dori să revin împreună cu elevii mei la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad pentru a promova importanţa unirii, a neamului românesc”, ne-a declarat prof. Nadejda Creciun, director adjunc educaţie, Liceul Teoretic ”Orizont”, din Chişinău, Republica Moldova.    

Daniel Albu


Scrie un comentariu

trimite