Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

CAMPIONII ARADULUI LA PENTATLON, ÎN TOP 10 LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR DESFĂȘURATĂ LA RÂMNICU VÂLCEA!

CAMPIONII ARADULUI LA PENTATLON, ÎN TOP 10 LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR DESFĂȘURATĂ LA RÂMNICU VÂLCEA!
Comentează 0

Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.

Cei doi reprezentanți ai Aradului, însoțiți de prof. Daniel Lazăr și Nicoleta Bejan, au încheiat ambii pe locul X faza națională a unui concurs la care au fost prezenți campionii fiecărui județ din România plus ai celor 6 sectoare ale Capitalei, concurându-se în cinci probe: alergarea de viteză (60m), aruncarea mingii de oină, aruncarea greutății, săritura în lungime cu elan și alergarea de rezistență (800 m).

De remarcat că Leonardo Igreț (Liceul „Henri Coandă” - prof. Daniel Lazăr) a terminat pe podium în proba de viteză, având al doilea timp al competiției din Zăvoi (7.0), devansat doar de campionul Denis Buzoiu (LPS Brăila; 6.9). În clasamentul general, Igreț a fost al doilea sportiv din zona Transilvaniei și Banatului, după reprezentantul județului Satu Mare, Kristof Kurti (LPS), clasat pe poziția a cincea.

Denise Bejan (Col. Particular „V. Goldiș” - prof. Pompiliu Moldovan) a totalizat 376 de puncte – cele mai multe, 99, în proba de lungime, cu o săritură de 5.09 metri – , în timp ce Leonardo Igreț a strâns 437 de puncte, cu 41 mai multe decât la faza județeană.

Pe podium la general au urcat: D. Buzoiu (Brăila), N. Ispășanu (Argeș) și R. Argeșeanu (Teleorman), la masculin, respectiv A. Tăbăcaru (Argeș), A. Chiriță (Vâlcea) și A. Gavrilă (București – sector 2), la feminin, majoritatea elevi ai anului terminal de liceu și componenți ai liceelor cu program sportiv.

„Dacă privim spre edițiile precedente ale ONSȘ la pentatlon, concursul din Vâlcea a fost unul foarte puternic. Ca exemplu, cu punctele acumulate acum, 376, respectiv 437, Denise ar fi fost pe locul 8, iar Leo pe locul 3 la faza națională de la Arad, de acum doi ani. Această concluzie poate doar să-i ambiționeze pe cei doi atleți pentru edițiile viitoare. Felicitări ambilor campioni ai Aradului, părinților și unităților școlare de unde provin, pentru susținere, și multă baftă la următoarele concursuri”, a transmis prof. Daniel Lazăr, la revenirea de la Rm. Vâlcea.

REZULTATE ARĂDENI:

Denise Bejan: 60m - 93 pct. (timp 8.4); lungime - 99 pct. (5.09 m); oină - 57 pct. (36.84 m); 800m - 78 pct. (timp 2.39.5); grreutate - 49 pct. (8.37 m) total: 376 puncte

Leonardo Igreț: 60m - 127 pct. (timp 7.0); lungime - 102 pct. (6.06 m); oină - 58 pct. (52.40 m); 800m - 110 pct. (2.10.0); greutate - 40 pct. (8.47 m). Total: 437 puncte.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite