Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Regizorul aromân Toma Enache a (re)venit la Arad cu „Sistemul perfect” (FOTO)

Toma Enache, regizorul filmelor „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” și „Între chin și amin”, filme care au putut fi vizionate (și) la Cinema Arta din Arad, a revenit în orașul de pe Mureș cu o comedie savuroasă, „Sistemul Perfect”, care a umplut sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” tocmai de Ziua Internațională a Cărții.

Regizorul aromân Toma Enache a (re)venit la Arad cu „Sistemul perfect” (FOTO)
Comentează 0

Piesa de teatru „Sistemul Perfect” este o adaptare după „Sistemul Ribadier”, comedia în trei acte semnată de Georges Feydeau și Maurice Hennequin, interpretată pentru prima dată în toamna anului 1892, având ca temă stratagema unui soț de a scăpa din casa conjugală, hipnotizându-și soția. După moartea lui Feydeau în 1921, „Sistemul Ribadier” a suferit ani de neglijare, până când interesul pentru această producție a reînviat în anii 1940. Au apărut mai multe adaptări atât în Franța, cât și în Anglia, Germania, SUA, în prezent fiind readusă în atenția spectatorilor români de către Toma Enache, care a împlinit în acest fel un vis al lui Ion Caramitru. Ca o coincidență, menționăm că ambii regizori au rădăcini aromâne. Georges Feydeau, dramaturg francez din perioada numită La Belle Époque, este extrem de cunoscut la noi în țară pentru o altă capodoperă - „La puce à l'oreille/Puricele în ureche”.

Dacă la prima reprezentație, rolurile au fost interpretate de Paul Calvin, Perrée Raimond, Milher, Georges Hurteaux, Marie Magnier și Delphine Renot, de data aceasta, Toma Enache le-a distribuit rolurile actorilor: Monica Davidescu (Angèle), Aurelian Temișan (Ribadier), Silviu Biriş (Thommereux),   Ovidiu Cuncea (Savinet/Sauvignion), Cosmin Vîjeu (Gusman) și Kira Hagi (Sophie). Talentul, ingeniozitatea, entuziasmul acestora au reprezentat definiția unei seri memorabile, cu spectatori care au savurat fiecare scenă, cu aplauze călduroase și cu teme de casă/de gândire atât pentru soții, cât și pentru soți.

Pe Toma Enache îl așteptăm să vină în Arad și cu... „Enescu - geniul și prințesa”, primul film artistic dedicat compozitorului George Enescu. Evident, am revedea-o și pe Kira Hagi.

 

Carina A. Baba

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite