Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „Sesiunea plenară din februarie are o agendă extrem de importantă pentru Europa”

În perioada 14-17 februarie se desfășoară sesiunea plenară a Parlamentului European din această lună. Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a punctat principalele subiecte ce se află pe ordinea de zi a eurodeputaților.

Gheorghe Falcă: „Sesiunea plenară din februarie are o agendă extrem de importantă pentru Europa”
Comentează 1

„Sesiunea plenară din luna februarie 2022 a debutat cu o ceremonie de celebrare a 20 de ani de existență a monedei euro. Au luat cuvântul președinta PE, Roberta Metsola, președinta BCE, Christine Lagarde, comisarul pentru economie Paolo Gentiloni și Irene Tinagli, președinta Comisiei pentru afaceri economice și monetare. După ceremonie, am dezbătut cu președinta BCE, Lagarde, activitatea Băncii Centrale Europene în 2021 și situația economiei UE. Dezbaterea are loc într-un moment deosebit de important, în care inflația este în creștere și, în același timp, redresarea economică post-pandemie, se află abia în primele sale zile.

Securitatea europeană și amenințarea Rusiei la adresa Ucrainei este un alt subiect din plenară. O delegație de nouă deputați a vizitat Ucraina, iar concluzia lor a fost susținerea independenței Ucrainei, a suveranității și integrității teritoriale a țării în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. La fel de important este și dreptul Ucrainei de a-și alege propriile acorduri și alianțe în materie de securitate.

Tot în această săptămână plenară se va mai dezbate și condiționalitatea statului de drept și consecințele hotărârii Curții de Justiție, strategia UE pentru a combate cancerul, dar și COVID-19 și regulile de călătorie în interiorul UE. În acest caz, vom prezenta observații cu privire la recomandarea recent adoptată a Consiliului de a trece de la normele privind călătoriile în funcție de țară la cele bazate pe starea de sănătate personală”, a transmis europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Printre celelalte subiecte importante din această plenară europeană se mai numără: normele UE pentru a asigura siguranța tuturor jucăriilor, regulile de taxare rutieră pentru camioane – Parlamentul urmând să confirme un acord la care au ajuns negociatorii Consiliului și Parlamentului în iunie 2021 privind actualizarea normelor care definesc taxele pe care statele membre ale UE le pot impune camioanelor și camioanelor care utilizează drumurile rețelei transeuropene de transport (TEN-T); stimularea surselor regenerabile de energie offshore, esențială pentru îndeplinirea obiectivelor climatice; COVID-19: prelungirea măsurilor de sprijin pentru sectorul feroviar.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite